Simona Halep a decis să se retragă înaintea semifinalei cu Jaqueline Cristian de la WTA Linz. Anunțul surprinzător a fost făcut public pe pagina oficială de Twitter a jucătoarei. Din păcate, o problemă medicală a împiedicat-o să termine turneul. Partida de tenis disputată între Simona Halep și Jaqueline Cristian, de la WTA Linz, a fost anulată. La scurt timp înainte de începerea meciului, românca a anunțat că nu va putea participa la semifinală. Aceasta a explicat că nu este aptă din punct de vedere fizic pentru a juca împotriva compatrioatei sale.
De ce a abandonat Simona Halep
Motivul pentru care Simona Halep a fost nevoită să abadoneze seminfinala de la WTA Linz a fost reprezentat de accidentul suferit la nivelul genunchiului. Durerile au făcut-o inaptă pentru partida mult așteaptă atât de ea, cât și de fani. Aceasta și-a exprimat regretul printr-un mesaj public pe Twitter.
„Din păcate, nu pot juca în semifinală după ce m-am accidentat la genunchi în meciul de ieri (n.r. cu Jasmine Paolini). Aș fi făcut orice pentru a putea juca, dar genunchiul este umflat și mă doare, iar jocul nu ar face altceva decât să înrăutățească lucrurile. Vreau să le mulțumesc mult organizatorilor turneului și fanilor de aici”, a scris Simona Halep pe Twitter.
Jaqueline Cristian, pe locul 74 în clasamentul mondial
În urma retragerii sale, Jaqueline Cristian se califică automat în finala de la WTA Linz. Atunci finalista o va întâlni pe câștigătoarea partidei dintre Alison Riske (SUA – 73 WTA, favorită opt) și Danielle Collins (SUA – 29 WTA, favorită trei). După această calificare, românca înregistrează o înaintare de 26 de locuri în clasamentul mondial. Aceasta se află acum pe locul 74, cel mai înalt nivel din întreaga sa carieră.
Simona Halep și Jaqueline Cristian s-au întâlnit la finalul lunii precedente în cadrul Transylvania Open, în sferturi. În urma semifinalei, Simona Halep a urcat cu două locuri în clasamentul Live WTA, acum ea se clasează pe locul 20 cu 2577 de puncte.
Unfortunately I am not able to play in my semifinal after injuring my knee in my match yesterday. I would do anything to be able to play, but it is swollen and painful and playing will only make it worse. I want to say a huge thank you to the tournament and fans here @WTALinz https://t.co/ZBeatUChbt
— Simona Halep (@Simona_Halep) November 11, 2021