Simona Halep spune adevărul despre româncele din tenis: O să fiu criticată, dar nu văd…

simona halep

SURSA FOTO: Facebook, Simona Halep

Când va avea loc marea întoarcere a Simonei Halep pe terenul de tenis? Sportiva le-a transmis un mesaj plin de sinceritate admiratorilor ei. Crede de pe acum că va fi judecată...

Când va avea loc marea întoarcere a Simonei Halep pe terenul de tenis?

Simona Halep încă se pregătește pentru a reveni în circuitul profesionist de tenis. În prezent, așteaptă rezultatele testelor medicale efectuate la genunchi. Se îndoiește că va reveni curând pe terenul de tenis. De altfel, nu crede că altă sportivă din România ar putea câștiga un turneu de tenis de Grand Slam. Până acum, numai ea și Virginia Ruzici au avut o asemenea performanță. Ea a câștigat Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, iar Virginia Ruzici a câștigat Roland Garros 1978.

Virginia Ruzici și Simona Halep (SURSA FOTO: Facebook, ProSport)

Simona Halep a avut mai multe probleme medicale în ultima vreme. Ultimul său meci de tenis a avut loc pe data de 15 mai 2024, dar a fost nevoită să-l abandoneze din cauza problemelor la genunchi. A resimțit dureri la genunchi de la Miami Open.

„Când crezi că o să vedem o altă româncă învingătoare într-un turneu de Grand Slam?”, a fost întrebată jucătoarea de tenis de cei de la PRO TV.

„E o întrebare dificilă, că o să fie interpretată în foarte multe direcții. Eu sper cât de curând. Nu e ușor … Ce pot să spun, nu este ușor și trebuie să ai și șansă. Trebuie să fii și serios. Trebuie să ai și dorința foarte mare și nebunia necesară”, a răspuns ea.

„Vezi în momentul de față o jucătoare româncă?”, a fost întrebată ea.

„O să fiu criticată, poate, dar nu văd. Sunt sinceră și zic că nu văd”, a zis ea.

Simona Halep se antrenează pentru Sports Festival

Între timp, sportiva se antrenează pentru Sports Festival, unde va juca un meci de tenis demonstrativ.  Va forma echipă cu Andrei Pavel. Cei doi vor juca împotriva perechii formate din Andre Agassi și Steffi Graf. Meciul lor va avea loc pe 15 iunie 2024.

Andre Agassi Steffi Graf (SURSA FOTO: Facebook, Stefanie Graf)

Imaginile cu sportiva în timpul antrenamentelor au fost filmate și distribuite pe rețelele sociale de una dintre cele mai devotate susținătoare ale sale. În videoclip, ea apare antrenându-se cu zâmbetul pe buze, încercând să execute o lovitură cu spatele, printre picioare.