Simona Halep stă departe de tenis pentru o perioadă. Cum se simte după accidentarea de la Roma

Accidentarea suferită la Roma, în urmă cu trei săptămâni, o ţine pe Simona Halep departe de teren, chiar acum, când se joacă Roland Garros, unul dintre turneele favorite ale româncei. Simona a povestit cum se simte în prezent şi cum merge recuperarea.

Din păcate, Simona Halep trece printr-o perioadă mai puţin fericită. Campioana noastră a ratat participarea la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, din cauza accidentării suferite pe 12 mai la turneul de la Roma.

„Nu sunt obişnuită să stau în mijlocul sezonului acasă şi să nu pot să fac nimic”

Românca aflată pe locul 3 în clasamentul WTA a povestit, într-un interviu acordat Eurosport, cum se simte în acest moment, după accidentarea suferită la picior. „Va trebui să mai stau o perioadă fără tenis, fără alergare”, spune Simona, cu tristeţe.

„Sufăr puţin, toată lumea este la turnee, iar eu sunt acasă. Nu pot nici să mă antrenez pentru că accidentarea încă este la început. Va trebui să mai stau o perioadă fără tenis, fără alergare, pentru că muşchiul încă nu s-a sudat, ca să spun aşa, şi este greuţ, pentru că nu sunt obişnuită să stau în mijlocul sezonului acasă şi să nu pot să fac nimic.

Am acceptat acest lucru, am acceptat această accidentare şi sunt destul de pozitivă pentru că ştiu că dacă eşti pozitiv şi ai încredere, te poţi vindeca mai repede şi am început deja procesul vindecării. Eu tot timpul privesc partea bună a lucrurilor şi partea plină a paharului.

Am timp să mă odihnesc, am timp să lucrez pe ceea ce mai trebuie să lucrez, puţină forţă în partea de sus a corpului, mental trebuie să mă odihnesc, emoţional şi privesc cu încredere spre obiectivele care au mai rămas anul acesta”, a declarat Simona Halep.

Participarea la Wimbledon, în pericol?!

Turneul de la Roland Garros, ce se desfăşoară în perioada 30 mai – 13 iunie, este unul dintre preferatele lui Halep, însă accidentarea de la Roma a forţat-o să rămână acasă, scrie News.ro. Simona are o ruptură musculară la gamba stângă, produsă în primul tur al turneului de la Roma, unde a întâlnit-o pe Angelique Kerber din Germania.

Există semne că Simona Halep ar putea chiar să rateze şi participarea la Wimbledon. Românca a refuzat invitaţia de a evolua la Eastbourne, o competiţie pe iarbă, care e organizată cu o săptămână înainte de Wimbledon, în perioada 19 – 26 iunie. În ultimii ani, Halep a participat la Eastbourne ca să se pregătească în vederea Grand Slam-ului de la Wimbledon, scrie spotmedia.ro.

Sursa foto: Facebook, Simona Halep