Dacă Simona Halep va pierde apelul la TAS, cariera ei va fi aproape încheiată, iar tenisul va avea cel mai mare scandal de dopaj de când Maria Sharapova a fost depistată pozitiv cu meldonium în 2016, scrie jurnalistul Jamie Braidwood într-un articol dedicat cazului sportivei.

Halep face apel la interdicția de patru ani impusă de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022 cu Roxadustat, o substanță interzisă. În plus, anchetatorii au găsit și nereguli în pașaportul ei biologic. Halep neagă orice abatere și a dat vina pe suplimentele nutritive contaminate pentru aceste rezultate. Acuzațiile aduse în fața comisiei TAS sunt însă grave.

Roxadustat este utilizat pentru tratamentul anemiei, dar în context sportiv este interzis din cauza capacității sale de a stimula producția de globule roșii în organism. Efectul său este similar cu EPO, produsul dopant care a afectat sporturile de anduranță majore, cum ar fi Turul Franței.

Apelul la TAS, ultima speranță pentru Simona Halep

Halep, în vârstă de 32 de ani, a fost suspendată provizoriu de când a fost testată pozitiv pentru Roxadustat, în octombrie 2022. Ea ar urma să fie suspendată până în octombrie 2026 dacă va pierde apelul, moment în care ar avea 35 de ani. Halep spune că acest lucru ar însemna probabil sfârșitul carierei sale de tenis.

„Patru ani va fi mult pentru vârsta mea”, a spus ea, adăugând că ar fi „catastrofal”.

Din februarie 2024, când Halep a sosit în Elveția pentru apelul său la TAS, ea și antrenorul Patrick Mouratoglou nu mai lucrau împreună și nu mai vorbiseră de luni de zile. După cum arată declarațiile martorilor de la ITIA, înainte de începerea US Open 2022, Mouratoglou și fizioterapeutul lui Halep, Candice Gohier, i-au recomandat sportivei să adauge un supliment de colagen la planul său de nutriție.

Simona Halep s-a confruntat cu accidentări înainte de US Open, fiind nevoită să se retragă de la un turneu de pregătire de la Cincinnati, iar Gohier i-a comandat trei noi suplimente. Gohier și Mouratoglou au declarat că au verificat produsele pentru substanțe interzise și au stabilit că sunt sigure.

Simona_Halep
SURSA FOTO: Inquam Photos, Ovidiu Micsik

La 29 august, după înfrângerea din primul tur la US Open, Halep a fost selectată pentru o probă antidoping. Acesta a dat un rezultat pozitiv pentru Roxadustat.

Halep a fost categorică în privința faptului că nu a luat Roxadustat în mod intenționat. De altfel, ulterior, în noiembrie 2023, Mouratoglou a postat o declarație video pe Instagram în care și-a asumat vina în numele echipei sale.

„S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat”, a spus el. „Mă simt responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat pentru că echipa mea – deci eu, practic – sunt cel care i-a adus acest colagen”, a mărturisit acesta.

Cazul Simonei Halep este însă mai complicat. Concluzia la care a ajuns ITIA

După testul ei pozitiv pentru Roxadustat, a reieșit că pașaportul biologic al lui Halep  a înregistrat rezultate anormale sau „suspecte” în sezonul 2022, ceea ce a determinat ITIA să tragă concluzia că Simona Halep „probabil se dopa”.

„După testul ei pozitiv pentru Roxadustat, s-a aflat că pașaportul biologic al Simonei – mecanismul prin care sunt monitorizate valorile din testele de sânge ale sportivilor pe parcursul anilor -, prezintă date anormale și suspecte pentru sezonul 2022.

Ceea ce a îndemnat ITIA (n.r. – Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului) să ajungă la concluzia prezentată drept «posibil dopaj»”, a scris Jamie Braidwood.

La publicarea deciziei de a-i aplica româncei o interdicție de patru ani, ITIA a precizat că tribunalul său a acceptat argumentul lui Halep că a luat un supliment contaminat.

Totuși, a constatat că toate cantitățile ingerate nu explică concentrația de Roxadustat din proba de urină furnizată la US Open la 29 august 2022.