Pe langa performanta sportiva, Simona Halep a reusit sa plece de la Londra si cu un cec substantial primit din partea organizatorilor. Totusi, romanca nu va incasa toti banii, intrucat suma este impozitabila.
Potrivit informatiilor Ziare.com, Simona Halep va ramane doar cu aproape jumatate din cele 440 de mii de lire sterline anuntate de organizatori. Doar 242 de mii de lire sterline va incasa Halep, dupa ce-si va plati taxele in "Regatul Unit".
Marea Britanie are unul dintre cele mai drastice sisteme de impozitare, astfel ca Halep va fi nevoita sa plateasca un impozit de 198 de mii de lire sterline.
De altfel, cota de impozitare foarte drastica a reprezentat o problema foarte mare pentru sportul din Marea Britanie in ultimii ani.
Rafael Nadal a refuzat sa participe la unele editii ale turneului de la Queen's pentru ca "as fi iesit in pierdere", in timp ce atletul Usain Bolt a boicotat etapa de Diamond League de la Londra din acelasi motiv.
In cele din urma, britanicii au scazut cota de impozitare de la 50 la 45 la suta.
Din banii castigati la Wimbledon, Simona Halep va trebui sa achite si biletele de avion, cazarea si staff-ul pe care il are.