Simona Halep a vorbit despre revenirea în tenis. Ce a transmis organizatorilor
Simona Halep, în vârstă de 32 de ani, a primit vestea suspendării pentru patru ani pe data de 12 septembrie 2023. Verdictul aproape i-a distrus cariera. El a fost dat de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). Recent, românca a făcut apel la TAS. Ea speră să primească o sentință mai blândă.
Cu toate astea, noul verdict întârzie. Se pare că numele româncei nu figurează pe lista TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv). Drept urmare, el ar putea ajunge în fața instanței abia în aprilie 2024.
În ciuda acestor vești triste, organizatorii de turneele internaționale o vor înapoi. Acesta este cazul oficialilor turnelului de la Sankt Petersburg.
Halep a fost foarte aproape să revină în tenis. Se pare că sportiva a avut discuții cu oficialii turneului de la Sankt Petersburg, programat să aibă loc între 1-3 decembrie.
Cu toate că se află în stare de suspendare, Halep ar fi avut posibilitatea să participe la acest turneu din Rusia, deoarece el nu este afiliat la WTA.
Confirmând negocierile, directorul turneului de la Sankt Petersburg, Natalia Kamelzon, a declarat că sportiva din România a răspuns pozitiv la invitație.
Cu toate acestea, există șanse reduse ca Simona Halep să participe la turneul din Rusia. Totul din cauza implicării sale în procesul juridic.
„Am negociat cu Halep! Așteptam hotărârile judecătorești în cazul ei, dar din câte se pare nu sunt în favoarea ei. Simona a spus: ‘Să nu ne forțăm norocul’. Dar ea ar fi vrut să vină”, a spus Kamelzon, citat de „Championat”.
Anunțul WTA despre turneul de la Sankt Petersburg
Simona Halep ar fi fost capabilă să joace la turneul din Rusia, datorită antrenamentelor intensive desfășurate în ultimele luni pe terenurile de tenis din Dubai, Emiratele Arabe Unite. Cu toate acestea, atenția ei este acum concentrată asupra procesului de la TAS.
Sportivii din Ucraina au exprimat critici puternice față de colegii lor care au acceptat să participe la turneul din Sankt Petersburg. Cu toate acestea, WTA a declarat că nu poate impune sancțiuni împotriva acestor sportivi.
„Acest eveniment nu este afiliat cu WTA și nu susținem turneul care va avea loc! Jucătoarele concurează în circuitul WTA pe cont propriu și, la discreția lor, au posibilitatea de a participa la demonstrative în afara sezonului, fără să fie penalizate”, a transmis WTA, potrivit The Guardian.