Simona Halep a luat o decizie complet neașteptată. Fostul lider al clasamentului WTA decis să renunţe la proprietatea sa de lux. Ea a scos la vânzare vila pe care o deține pe malul lacului Snagov, pentru o sumă de peste 4 milioane de euro.
Așadar, Simona Halep vrea să vândă vila pe care o deține pe malul lacului Snagov. Este vorba despre o proprietate de aproximativ 10.000 de metri pătrați, cu tot cu teren, în schimbul căreia campioana solicită suma de 4.4 milioane de euro.
Amintim că la locația respectivă a avut loc petrecerea care a marcat în iulie 2021 căsătoria dintre ea și omul de afaceri Toni Iuruc.
Simona Halep vrea să vândă vila din Snagov
Această vilă este formată din nu mai puțin de 9 camere. Amintim că una dintre ele a primit o destinație specială, respectiv a găzdui trofeele câștigate de sportivă de-a lungul carierei sale.
Demersul a venit din partea lui Toni Iuruc, pe vremea când cei doi erau încă împreună.
„Am o cameră specială pe care soțul meu a amenajat-o pentru mine. E făcută foarte bine și țin acolo toate trofeele câștigate la turneele de tenis”, a spus Simona Halep în urmă cu mai mult timp.
Amintim că sportiva și-a amenajat în trecut un teren de tenis impresionant în curtea vilei. La momentul respectiv, decizia a venit după ce i s-a interzis accesul la Centrul Național de Tenis.
O imagine recentă cu sportiva i-a bucurat pe fanii săi
În prezent, Halep se antrenează în Dubai, de unde a postat pe Instagram o fotografie în care apare obosită după un antrenament intens. Astfel, le dă de înțeles urmăritorilor săi că nu renunță. Aceștia nu au întârziat să o încurajeze, sperând că sportiva o să revină cât mai curând în competițiile oficiale.
Amintim că Simona Halep a fost testată pozitiv pentru Roxadustat și suspendată provizoriu în august 2022. Ulterior, s-au găsit și nereguli în pașaportul său biologic. Verdictul din partea ITIA a venit abia în septembrie anul acesta, și a fost unul extrem de dur: patru ani de suspendare din tenis pentru dopaj. Recent, românca a atacat decizia la TAS și a încetat colaborarea cu antrenorul său, francezul Patrick Mouratoglou.
Totuși, aceasta a criticat de mai multe ori ITIA. De curând, cazul unui alt jucător cunoscut a atras atenția publicului. Fanii au observat cât de rigizi sunt ofițerii de control anti-doping în relația cu jucătorii de tenis.
Este vorba despre Jenson Brooksby, în vârstă de 23 de ani. Americanul a fost suspendat 18 luni pentru că a ratat trei teste anti-doping. Mai mult, acesta a nu primit clemență după ce nu a putut fi localizat, deoarece și-a pus telefonul pe modul silențios.