Simona Miculescu este un diplomat de carieră cu o experiență fabuloasă. Fost ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant permanent al României pe lângă Națiunile Unite (2008-2015), Simona-Mirela Miculescu este actualmente ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.
Simona Miculescu obținut titlul de Doctor în Litere Magna Cum Laudae la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în 1999, iar studiile sale de PR includ și diploma de “Public Relations Professional”, obținută la universitatea americană “George Washington” din Washington DC. Mai jos, un interviu cu Simona Miculescu, în exclusivitate pentru Capital.
Capital: – Care au fost cele mai importante proiecte implementate în ultimul an? Ce proiecte aveți pentru acest an?
Simona Miculescu: – Cuvântul-cheie al ultimului an a fost „tranziţia”, care poate fi considerată un proiect în sine! În primul rând, am reuşit, la începutul pandemiei, să asigur pentru echipa pe care o conduceam la Oficiul ONU de la Belgrad tranziţia spre telemuncă în condiţii foarte bune, neafectând calitatea şi substanţa activităţii noastre cotidiene. Apoi a urmat o altă tranziţie: părăsirea sistemului ONU pentru a reveni în familia mea profesională – MAE – de care aparţin de 30 de ani, pe care îi aniversez în acest an. Cea de a treia tranziţie a fost plecarea la postul de la Paris unde am devenit prima femeie diplomat de carieră, în 65 de ani, care a fost numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.
C: – Care au fost cele mai mari provocări pe le-ați avut de-a lungul carierei și cum le-ați rezolvat?
S.M.: – Fiecare etapă a carierei mele a conţinut provocări specifice şi complexe, mai ales, evident, când am deţinut funcţii înalte. Când am devenit prima femeie purtător de cuvânt a MAE în 1993, provocările erau la ordinea zilei, având în vedere nu doar noutatea posturii – care era ceva total nou şi neobişnuit într-un minister care, în timpul comunismului, nu a avut componentă de comunicare cu publicul – dar şi noutatea de a fi femeie diplomat într-o instituţie în care, înainte de 1990, femeile erau numai secretare.
Când am devenit primul est-european în poziţie înaltă la Misiunea ONU din Kosovo, în 1998, era imediat după război şi provocările nu au fost doar de ordin profesional dar şi de securitate personală, având în vedere haosul care predomina.
Când eram consilier prezidenţial de politică externă, fiecare zi era, din nou, o provocare pentru că mă ocupam de agenda diplomatică a şefului statului – o misiune plină de responsabilitate, complexitate şi dificultate – coordonând toate întâlnirile şi vizitele sale oficiale în ţară şi în străinătate, care au fost foarte numeroase în acei ani în care, în primul rând, ne luptăm (şi am reuşit!) să aducem România în NATO şi UE.
Când am devenit ambasador şi prima femeie care a condus Misiunea permanentă a României pe lângă ONU, a început perioada de austeritate, generată de criza financiară. Şi a trebuit totuşi să promovez interesele ţării – inclusiv câştigarea unor candidaturi importante pentru România – şi imaginea ei, cu zero resurse. O provocare în sine.
Când am lucrat în Irak, situaţia de securitate era cumplită, trebuind să fac faţă unor bombardamente frecvente şi unor riscuri personale enorme, dar am continuat să îmi fac datoria.
Când am lucrat ca Reprezentant al Secretarului general al ONU în Balcani am trăit pe viu exact ceea ce Churchill spunea – ca această regiune produce mai multă istorie decât poate consuma…
Am reuşit să înving toate situaţiile dificile sau cel puţin solicitante cu cinci arme cheie: munca enormă, curaj, tenacitate, pozitivism şi creativitate.
C: – Care este rețeta succesului pentru instituția din care faceți parte?
S.M.: – Această reţetă este de fapt o ecuaţie complicată, cu multe necunoscute, dar ai cărei factori cunoscuţi sunt: devotament total pentru Interesul national, loialitatea, integritatea, credibilitatea, claritatea, adaptabilitatea, seriozitatea, rigoarea, respectul, perseverența, onoarea, demnitatea, discreţia, curiozitate intelectuală, eleganța, rafinamentul, pregătire profesională solidă şi continuă, capacitatea excelentă de negociere și abilităţile de comunicare impecabile.
C: – Cum arată programul dumneavoastră zilnic?
S.M.: – Programul meu zilnic este foarte atipic acum, din cauza pandemiei care a îngheţat aproape toate întâlnirile, reununile şi evenimentele protocolare cu prezenţa fizică, azvârlindu-ne în oceanul comunicării digitale. Dar programul tipic înseamnă, în general, pentru un ambasador la UNESCO, mic dejunuri şi dejunuri tematice, participare şi intervenţii la întâlniri, reuniuni, dezbateri, seminarii, conferinţe, negocieri pe temele subsumate mandatului UNESCO – cultură, educaţie, ştiinţă, comunicare, informare, mediu şi patrimoniu. Zilele – foarte bogate în activităţi diverse – se încheie mereu cu evenimente diplomatice şi protocolare care ne ajută, de fapt, să ne promovăm ţară şi interesele şi de o manieră informală.
C: – Care sunt cele mai importante realizări pe care le-ați avut în ultima perioadă?
S.M.: – Pe plan profesional am început cu multe planuri şi aspiraţii mandatul la UNESCO, cu atât mai mult cu cât România împlineşte 65 de ani de la admiterea în această prestigioasă organizaţie, aşa că toate demersurile noastre capătă şi o anumită valoare simbolică anul acesta. Reuşitele recente sunt legate în primul rând de chestiunile de patrimoniu – înscrierea Peisajului minier Roşia Montana în Lista Patrimoniului Mondial și Lista Patrimoniului Mondial în Pericol ale UNESCO, precum şi depunerea dosarului „Arta cămăşii tradiţionale cu altiţă: un element de identitate culturală în România şi Republica Moldova”, cu speranţa înscrierii în Lista Patrimoniul Mondial Imaterial în 2022. Aş adăuga şi câteva din proiectele legate de aniversarea celor 65 de ani ai României în UNESCO, unele fiind finalizate, altele în curs de materializare: donarea unei lucrări de artă semnate de marele artist Mircea Cantor la UNESCO, crearea unei emisiuni filatelice aniversare de către Romfilatelia, sau organizarea în toamnă a unui concert aniversar la UNESCO.
Pe plan personal, cel mai mare eveniment al familiei, în acest an, a fost căsătoria fiului meu.
C: – Care sunt cele mai importante provocări pe care le-a adus criza medicală în activitatea dumneavoastră și cum v-ați adaptat activitatea?
S.M.: – Cred că provocarea majoră care m-a marcat a fost accelerarea competiţiei între diplomaţia clasică şi cea digitală, care aduce desigur profesiei noastre un suflu de modernitate, dar, pe de altă parte, implică şi un revers neplăcut şi nociv al medaliei – riscul de a pierde caracteristici ale profesiei de diplomat: discreția și confidenţialitatea, care generează încredere între noi. Rolul chimiei inter-personale, a contactului direct este esenţial în profesia noastră. Dar încercăm permanent să ne adaptăm instrumentarul diplomatic, însă nerenunţând la ceea ce reprezintă esenţa profesiei. Adaptabilitatea şi flexibilitatea sunt, oricum, nu întâmplător, două din calităţile necesare pentru a fi un bun diplomat.
C: – Aveți hobbyuri care ar putea fi evidențiate?
S.M.: – Desigur. Ador jazz-ul şi teatrul.
C: – Care credeți că este rețeta succesului pentru o femeie?
S.M.:- Nu exista o reţetă specială şi nici una secretă: multă muncă, nenumărate sacrificii, curaj, tenacitate, înţelepciune, creativitate, vigoare, bunătate… Reţeta este identică cu cea a bărbatului de succes, pentru că eu cred că profesionalismul este un concept unisex.
C: – Cum v-ați caracteriza într-o singură frază?
S.M.: – O pasionată actriţă pe scena lumii, dinamica, pozitivă, sentimentală, creativă, energică, adoratoare de familie, iubitoare de oameni şi ţară!
C: – Ne puteți indica un dicton care să vă definească?
S.M.: – Nimic nu trebuie să te împiedice să atingi excelența. Nici măcar succesul.