Am avut, iarna asta, nenorocul să trebuiască să călătoresc exact în ziua în care a nins masiv peste România. Cred că vă imaginaţi ce am păţit. Haos, dezorganizare, tembelism amabil şi ineficace, lipsă totală de consideraţie pentru oamenii de lângă tine şi, mai ales, scuze. Multe, multe şi variate scuze.
Dintre ele, însă, în acea noapte de coşmar în care am călătorit de la Bucureşti la Oradea în 18 ore cu avionul, una s-a desprins mai tare decât toate celelalte: „Eu sunt un simplu angajat.“
Afirmaţia asta m-a surprins la început. O mai auzisem şi înainte, dar, pentru că nu mă afecta chiar aşa dramatic, nu am înregistrat-o. Acum am încercat să o înţeleg – şi nu are niciun înţeles. Şi ce dacă e un simplu angajat? Cine ar trebui să fie ca să mă anunţe că avionul va pleca abia după şase ore? Directorul aeroportului? Ministrul transporturilor? Într-un târziu, am înţeles că exprimarea nu era atât menită să-mi ofere mie o scuză, cât lor, celor care mi-o serveau cu naturaleţe. Aşa că iată portretul-robot al simplului angajat.
Regula nr. 1: simplul angajat nu gândeşte. Această nobilă îndatorire le revine zeilor olimpieni din felurite eşaloane de conducere. El e un simplu angajat. Face ce i se spune.
Corolar: la nivelul lui ierarhic, şi managerul poate fi la rândul său un simplu angajat şi, în această calitate, este supus Regulii nr. 1 în orice privinţă care poate fi percepută ca ţinând de atribuţiile unui manager de rang superior.
Regula nr. 2: simplul angajat nu are iniţiativă. Orice situaţie ieşită din comun pe care o întâlneşte e întâmpinată cu ridicări din umeri şi declinarea calităţii de simplu angajat.
Regula nr. 3: simplul angajat nu are înţelegere pentru nimeni. Poţi fi mort de foame, rebegit de frig, cu familia pe stradă la 3 noaptea la -10 grade, nu contează. Omul te înţelege, sigur, dar aşa, personal, ca de la om la om. Ca reprezentant al instituţiei, însă, nu poate face nimic, pentru că asta ar implica abaterea de la Regulile nr. 1 şi 2. Nu-ţi poate da un ceai sau un pahar cu apă, nu îţi poate deschide uşa de la sala de aşteptare, nu te poate lăsa să stai în ghereta portarului până nu dă un telefon să vadă dacă Olimpul te lasă să-ţi iei maşina din parcare în afara orelor de program, deşi acelaşi Olimp a făcut să ajungi acolo la acele ore.
Cea mai absurdă, însă, e Regula nr. 4: simplul angajat respectă cu tărie şi abnegaţie toate regulile, oricât de absurde, care fac rău altora, în timp ce le încalcă pe cât poate pe cele care-i fac rău lui. Pentru că, nu e aşa, e doar un simplu angajat. Şi toată lumea fură şi înşală. Cu ăi mari în frunte, ‘tu-le rasa lor de hoţi!
Adrian Stanciu este managing partner, Human Synergistics Romania
