Luna aceasta, Simtel Team a anunțat finalizarea unui nou proiect CSR realizat în parteneriat cu AREVDD. Este vorba de o centrală fotovoltaică pentru tabăra MagiCAMP, un proiect al Asociației Magic destinat copiilor bolnavi de cancer, cu arsuri grave și a copiilor care au pierdut pe cineva drag în lupta cu cancerul.
Centrala pentru MagiCAMP este doar unul dintre numeroasele proiecte realizate de Simtel și AREVDD în cei 12 ani de activitate. De exemplu, numai anul trecut, asociația a realizat în parteneriat cu Simtel Team, nu mai puțin de 15 proiecte. Care au inclus de la instalarea de panouri fotovoltaice, la împăduriri și campanii educaționale în școli.
„În ultimii ani am început să dezvoltăm proiecte pe patru direcții importante. Este vorba de zona de mediu, cea socială, educație, sănătate și sport. Suntem o asociație puțin atipică, un pic tehnică. (…) Proiectele pe care le derulăm sunt un mix între zona de mediu și social. Spre exemplu, avem un proiect foarte frumos, care se numește «Fabrica de energie».
Prin intermediul său construim centrale fotovoltaice în zone mai puțin favorizate din țară. (…) Identificăm școli, grădinițe, orfelinate, spitale, dispensare care au nevoie de sprijin și construim aceste centrale fotovoltaice, care au un dublu rol.
Odată să contribuie la un mediu mai prietenos și să aibă un impact direct asupra mediului. Dar au și o componentă socială, întrucât optimizează consumul cu energia al acestor entități”, a explicat Ana Nedea, director de strategie și dezvoltare de business Simtel Team și președinte AREVDD.
Un proiect de suflet
Activitatea AREVDD și a Simtel Team nu se rezumă însă doar la sprijinul tehnic, ci are și o importantă componentă educațională.
„Zona de educație ne preocupă extrem de tare. În ultimii ani, peste 1.000 de copii au participat la workshop-urile noastre de educație. În care vorbim despre energia regenerabilă, despre sursele ei, despre cum putem să le prezervăm.
Pentru că este extrem de important să pornim de la o vârstă fragedă și să înțelegem importanța acestor acestor resurse. Dezvoltăm workshop-uri și programe educaționale la nivel național. (…)
Avem un proiect de suflet, pe care l-am susținut cu drag și îl susținem în continuare și anume Spitalul Maria Beatrice din Alba Iulia, care este o inițiativă extraordinară a unui om extraordinar în care noi credem. Acolo am instalat o centrală fotovoltaică și în continuare ne dorim să le oferim suportul nostru”, a precizat președintele AREVDD.
Proiecte realizate de voluntarii Simtel
În 2014, Simtel a instalat panouri fotovoltaice pentru mai multe școli, în Campusul Medical Maria Beatrice, dar și pentru schitul românesc Prodromu. Angajații companiei participă și realizează aceste proiecte pe bază de voluntariat.
„Toate proiectele noastre sunt autentice, sunt sincere și sunt gândite de către noi. Nu ne implicăm în proiecte mari ale unor asociații unde să fim o mică parte din proiect. Gândim proiectele în interiorul companiei și, foarte important, implicăm oameni din Simtel.
Toți voluntarii noștri și toți oamenii prin intermediul cărora noi realizăm aceste proiecte sunt voluntari Simtel, sunt angajați, sunt parte din familia Simtel. Sunt foarte receptivi și asta ne face să fim unici în ceea ce privește asociația AREVDD”, a subliniat Ana Nedea.
Ediția de joi, 13 februarie, a podcastului „Picătura de business” poate fi văzută aici.