Marți, pe data de 28 martie, va fi proba obligatorie a profilului – proba la alegere a profilului și specializării. Joi, pe 30 martie, elevii din partea minorităţilor naţionale vor susține proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe data de 6 aprilie.
Subiectele și baremul de corectare pentru simularea la limba și literatura română
La Subiectul I elevii au avut un text la prima vedere din Vasile Tițescu, „L-am cunoscut pe Liviu Rebreanu”. Subiectul al II-lea a avut în prim plan poezia Versuri a lui Tudor Arghezi. Un text de 50 de cuvinte în care să fie comentată relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice. Doar 10 puncte a avut acest subiect. Subiectul al III-lea a fost tot unul de „creație“ – elevii au avut de scris un eseu pe tema relației dintre două personaje dintr-un basm cult studiat, potrivit edupedu.ro.
Subiectele la Limba română de la simularea Bacalaureatului 2023, dar și baremul de corectare, vor fi publicate pe edu.ro, după ora 15:00.
Disciplinele la care se va susține simularea examenului de Bacalaureat sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă – pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.
Subiecte eliminate din programă
Programa pentru simularea examenului de Bacalaureat pentru 2023 are anumite modificări, iar unele subiecte au fost eliminate.
Programa pentru simularea examenului de Bacalaureat 2023 prevede anumite modificări. Unele conținuturi au fost eliminate, potrivit edupedu.ro.
La Limba română, pentru simularea probelor scrise ale examenului național, în anul școlar 2022-2023, este valabilă programa aprobată prin OMEN nr. 4923/2013. Așadar, nu există niciun conținut exceptat. Pe când la Matematică, profil Mate-Info, au fost eliminate următoarele:
- capitolul Inele de polinoame cu coeficienți într-un corp comutativ;
- capitolul Aplicații ale integralei definite.
Această modificare este valabilă și pentru profilele Tehnologic și Științele Naturii. La Matematică Pedagogic sunt eliminate, din capitolul Sisteme de ecuații liniare, următoarele:
- Sisteme de ecuații liniare cu cel mult 3 necunoscute; forma matriceală a unui sistem liniar;
- Metoda Cramer de rezolvare a sistemelor liniare;
- Aplicații: ecuația unei drepte determinate de două puncte distincte, aria unui triunghi și caracterizarea coliniarității a trei puncte în plan;