Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat ce se va întâmpla cu simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat în contextul pandemiei de coronavirus.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat ce se va întâmpla cu simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat în contextul pandemiei de coronavirus. Ministrul a anunțat modul în care se vor desfășura examenele, în funcție de situația epidemiologică.
Astfel, potrivit ministrului, simulările pentru examenele naționale se vor da în această lună, cu prezență fizică, indiferent de scenariul în care își desfășoară activitatea școlile.
Primii care intră în febra examinării sunt elevii de clasa a XII-a, apoi cei de clasa a VIII-a, care se pregătesc pentru evaluarea națională.
Cum se vor desfășura simulările la examenele naționale?
„Faptul că astăzi avem un an de la declanșarea care a generat predarea online a aproape întregului an care s-a scurs, evaluările sunt extrem de importante. Da, simulările vor fi permise cu prezență fizică începând cu data de 22 martie, respectiv 29 martie, pentru examenele naționale. Sunt permise, de asemenea, cu prezență fizică, evaluările elevilor de clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.”, a precizat ministrul Educației.
Ministerul Educației a ținut foarte mult la aceste evaluări, care arată unde ne aflăm după un an de predare online. Dacă nu vom avea aceste evaluări, nu vom ști care este realitatea din sistem, nu vom ști cât de mult, pentru că este clar că elevii au pierdut foarte mult pe baza predării online.
Evaluările la clasa a II-a sunt cele care urmează după simulările pentru examenele naționale, începând cu data de 20 aprilie, apoi elevii de clasa a VI-a vor începe în data de 12 mai evaluările, iar elevii de clasa a IV-a vor începe în data de 18 mai. Acesta este calendarul după care se vor derula toate aceste evaluări și simulări care sunt permise cu prezență fizică pe baza ordinului comun, ministrul Educației, ministrul Sănătății”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la Antena 3.
Ministrul Educaţiei transmite că a iniţiat discuţii pentru ca examenele naţionale să poată fi organizate, inclusiv în localităţile aflate în carantină, cu prezenţa fizică, pentru a asigura relevanţa.
Sorin Cîmpeanu subliniază că nu ia în calcul organizarea unei sesiuni speciale pentru elevii cu probleme medicale, după ce anul trecut această sesiune „nu a ajutat cu nimic”.
„Dacă în perioada examenelor naţionale vom avea localităţi carantinate, am iniţiat deja discuţiile cu CNSU în vederea unei derogări, care să permită elevilor să meargă să susţină Evaluarea naţională sau Bacalaureatul, sunt examene esenţiale”, transmite Cîmpeanu.