Jack Welch, fostul CEO al General Electric, îşi relatează propria poveste într-o carte demnă de a fi citită de orice manager din lume.

În septembrie 2001, cu patru zile înainte de atentatele teroriste de la New York şi Washington, Jack Welch s-a retras de la conducerea grupului GE (General Electric), după aproape două decenii petrecute în cea mai înaltă funcţie din ierarhia companiei. Cu doi ani înainte, fusese desemnat de către revista „Fortune“ cel mai bun manager al secolului XX. Era o legendă în viaţă în lumea corporatistă din SUA – şi, de fapt, din întreaga lume. În timpul cåt a condus GE, Welch a transformat o afacere deja enormă, cu o valoare de piaţă de circa 13 miliarde de dolari, într-un conglomerat-gigant de aproape 500 de miliarde de dolari.

Pentru mulţi manageri, Welch şi metodele sale de management au devenit un model; alternativ, presa l-a admirat şi detestat. Presiunea asupra angajaţilor – în special asupra managerilor de top – de a ridica în permanenţă rata profitului, alocånd compensaţii substanţiale primilor 20% din angajaţi după performanţă (şi concediindu-i pe ultimii 10%) i-a adus porecla deloc amabilă de „Neutron Jack“, „Jack Bomba cu Neutroni“, pentru că administraţia sa concedia oameni, însă lăsa, ca arma amintită, clădirile intacte. Pe de altă parte, compensaţiile erau substanţiale: măriri anuale de salarii de cåte 25%, prime care ajungeau şi la 70% din salariul de bază, plus acţiuni ale GE; articolul lui Byrne menţionat mai sus relatează că, numai în primul trimestru din 1998, circa 3.900 de angajaţi îşi vånduseră acţiunile primite contra unei sume totale de 520 de milioane de dolari. În total, 27.000 de angajaţi ai GE, aproape o treime din total, dispuneau de acţiuni ale companiei, o variantă de compensare materială rezervată pånă la Welch doar managerilor de top.

Apărută iniţial chiar pe 11 septembrie 2001, „Jack. Dintr-o bucată“ (titlul original fiind „Jack: Straight from the Gut“), cartea sa de memorii scrisă împreună cu John A. Byrne (autorul unui excelent profil al lui Welch publicat în 1998 în ediţia americană a revistei „Business Week“), a avut un succes imediat în toată lumea. Motivele sunt aceleaşi ca şi în cazul volumelor asemănătoare publicate de figuri de primă mărime ale lumii afacerilor, precum Alan Greenspan, fostul preşedinte al Rezervelor Federale: curiozitatea publicului de a avea acces la modul de gåndire al personajului, de a asculta chiar de la el istoria unei aventuri fără precedent în jungla businessului. În cazul lui Welch, unul dintre cei mai charismatici lideri de companii din lume, curiozitatea este dublată şi de interesul stårnit, pur şi simplu, de personalitatea sa.

Poveştile despre şedinţele de training şi/sau evaluare ale lui Welch sunt legendare; anual, fostul CEO se întålnea personal cu cåteva mii de persoane, urmărea îndeaproape circa 500 de manageri din eşaloanele superioare şi nu ezita să concedieze, fără niciun fel de menajamente, fără ocolişuri. La un moment dat, unul dintre aceştia, înaintea unei prezentări, era cåt pe ce să facă un atac de cord – de frică! (În primii cinci ani ai administraţiei lui Welch au fost concediate 118.000 de persoane, aproape 25% din totalul personalului GE în 1981.)

N-ar trebui să fie o surpriză, dar s-o spunem oricum: cartea e la fel de savuroasă pe cåt e şi personajul – chiar „dintr-o bucată“. Puţine cărţi sunt atåt de sincere, chiar brutal de sincere – iar asta într-o lume în care autobiografiile managerilor arată de parcă ar fi fost „periate“ de o armată de oameni de PR. Aproape că nu-ţi vine să crezi: un orgoliu atåt de supradimensionat, cåt un balon stratosferic, să producă o carte în care recunoaşte deopotrivă, fără rezerve, succesele şi gafele, efortul de a urca în ierarhie şi manevrele politice de culise din interiorul companiei, o întålnire amoroasă într-o maşină sau o fabrică aruncată, la propriu, în aer…

«Am aşteptat prea mult să mă confrunt cu personalul corporativ, păstrånd în post economişti, consultanţi de marketing, planneri de strategie şi birocraţi în toată legea, mult mai mult timp decåt aveam nevoie.»

«Să fii CEO e fantastic! Nu se poate mai bine de atåt. Eşti plătit regeşte, dar adevărata răsplată e distracţia.»

126-19298-44_jackwelch_38_mediafax.jpgJack Welch
(n. 1935)

S-a angajat la GE în 1960, ca inginer junior, după ce obţinuse un doctorat în inginerie chimică.

A condus grupul între anii 1981 şi 2001. Printre succesele sale se numără achiziţia postului de televiziune NBC (1986), dezvoltarea unei puternice divizii de servicii financiare şi adoptarea la nivel de corporaţie a unui program de management al calităţii numit Six Sigma (maximum 3,4 defecte la un milion de unităţi de produse).

Noi aparitii

126-19299-44vacamov38.jpgVACA MOV
Seth Godin aparţine, ca şi Malcolm Gladwell, unei tinere generaţii de autori de cărţi de business, celebri graţie unor bestselleruri precum „The Tipping Point“, recent reeditată şi în Romånia. Godin, specialist în marketing, a cunoscut succesul editorial cu „Vaca mov“ (în original „The Purple Cow“), volum apărut în premieră şi în romåneşte. Simplu spus, „vaca mov“ este o metaforă – inspirată de celebra văcuţă Milka – a reuşitei în afaceri prin crearea unui produs sau serviciu care să iasă în evidenţă şi, desigur, să fie promovat ca atare. Deşi este scurtă – abia 150 de pagini – şi înşelător de uşor de citit, va trebui totuşi să o parcurgeţi cu atenţie.

126-19301-44anestezielocala38.jpgANESTEZIE LOCALA
În råndul celebrităţilor lumii literare europene din prezent, germanul Günter Grass ocupă un loc aparte. Laureat Nobel pentru literatură în 1999 şi unul dintre puţinii scriitori europeni care îşi revendică explicit convingerile de stånga (chiar socialiste), Grass a devenit, în urmă cu doi ani, obiectul unui scandal internaţional, după ce s-a aflat că în tinereţe fusese înrolat în trupele Waffen-SS. Ceea ce a aprins disputa dintre intelectualii din întreaga Europă a fost faptul că multe dintre scrierile lui Grass au în centru experienţa germană a secolului XX, în care autorul disecă, de pe principii morale (şi politice, scriitorul avånd convingeri ferme de stånga) totalitarismele şi crizele sociale ale ultimei sute de ani. „Anestezie locală“, cel mai recent roman al său tradus în romåneşte, se referă la responsabilitatea intelectualilor faţă de societate şi istorie.

126-19300-44citindlolita38.jpgCITIND LOLITA ÎN TEHERAN
În 1997, Azar Nafisi, actualmente profesoară la Foreign Policy Institute al Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite, fostă profesoară de literatură engleză la Universitatea din Teheran, şi-a părăsit ţara natală, în urma unor conflicte repetate cu autorităţile islamice. „Citind Lolita în Teheran“, apărută acum şi în romåneşte, relatează povestea adevărată a unui club clandestin de lectură, înfiinţat de Nafisi şi şapte studente ale ei, în care se studiau pe ascuns opere ale unor autori ca Vladimir Nabokov (titlul cărţii face aluzie la celebra „Lolita“ a acestuia), Jane Austen, F. Scott Fitzgerald, Henry James, dar şi alţii. Cu toată încărcătura sa biografică, această carte e un amestec de poveste personală şi istorie socială şi politică a Iranului contemporan.