Preşedintele Federaţiei sindicatelor din educaţie a declarat că profesorii debutanţi ar trebui să aibă salarii echivalente salariului mediu pe economie, în timp ce salariul net unui profesor aflat la final de carieră ar trebui să ajungă la aproape 7000 de lei lunar.
După discuțiile de duminică, sindicatele din educaţie au anunţat, că greva din învăţământ va continua şi va avea loc luni, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul.
Preşedintele Federaţiei sindicatelor din educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că profesorii debutanţi ar trebui să aibă salarii echivalente salariului mediu pe economie, în timp ce salariul net unui profesor aflat la final de carieră ar trebui să ajungă la aproape 7000 de lei lunar.
Nistor spune că profesorii au respins categoric propunerea Guvernului de acordare a unor „stimulente” profesorilor debutanţi şi celor care lucrează în zona defavorizate, subliniind că profesorii nu sunt asistaţi social.
Salarii mici în Educație
Întrebat duminică seară, într-o emisiune la B1 Tv, care sunt salariile angajaţilor din educaţie, Marius Nistor a dat exemple concrete: cel mult 2000 de lei pentru personalul nedidactic (îngrijitoare, bucătărese, infirmiere, fochişti), 2580 de lei salariul unui profesor debutant, la care se adaugă alocaţia de hrană, ajungându-se la aproximativ 2700 lei, aproape 3800 de lei pentru un profesor cu gradul didactic I şi vechime de 25 de ani şi 4200 – 4500 de lei net pentru un cadru didactic aflat la final de carieră.
”Când s-a discutat grila de salarizare la nivelul Ministerului Educaţiei, am plecat de la acel reper: salariul debutantului cu studii superioare trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie.
Ce înseamnă în cifre nete pentru un debutant? Că de la 2500-2700 de lei ar ajunge la aproape 4000 de lei net. Acesta ar fi salariul de intrare în sistem. Şi categoric, te duci pe partea de final de carieră existând o creştere progresivă, colegii care ar ieşi din sistem ar ajunge pe undeva la 6900-7000 de lei salariu net.
Acestea sunt salariile”, spune Marius Nistor, întrebat care ar fi salariile pe care şi le doresc cadrele didactice.
Profesorii nu vor stimulente
Acesta precizează că profesorii au respins categoric ideea acordării unor stimulente unor categorii de cadre didactice, avansată de oficialii guvernamentali la discuţiile de duminică.
”A existat o astfel de propunere din partea guvernanţilor, nişte stimulente care să fie acordate personalului didactic debutant şi colegilor noştri care au lucrat în medii sociale sau în medii mai defavorizate, adică zone izolate, cu anumite probleme.
Fără supărare, reacţia colegilor noştri din teritoriu a fost foarte clară: nu avem nevoie de aşa ceva, nu suntem asistaţi social, nu asta cerem noi în momentul de faţă. (…) Nu suntem asistaţi social, suntem angajaţi în învăţământ. Nu acceptăm să fim trataţi în acest mod. Asta este reacţia majorităţii colegilor noştri din teritoriu”, a adăugat Marius Nistor.