Sindicaliştii de la Sanitas vor picheta luni sediul Ministerul Sănătăţii

Membrii Federaţiei Sanitas din România vor picheta luni, între orele 10,00 şi 12,00, sediul Ministerul Sănătăţii din Bucureşti, solicitând în principal creşterea cu 10% a veniturilor în sănătate şi asistenţă socială, începând 1 iulie şi aplicarea Legii 284/2010 în sănătate şi asistenţă socială, de la 1 octombrie.

Potrivit unui comunicat al federaţiei, printre revendicările sindicaliştilor se mai numără şi publicarea în Monitorul Oficial a Contractului Colectiv de Muncă pe sectorul sănătate şi activităţi sanitar-veterinare, dar şi deblocarea de urgenţă a posturilor vacante în sănătate şi asistenţă socială.

Calendarul de proteste a fost decis pe 13 iunie 2014, de Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas din România.

'Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, întrunit la data de 13 iunie 2014, a stabilit cu liderii din toate judeţele ţării să iasă în stradă pentru a-şi câştiga ^meciul^ cu reprezentanţii Guvernului României prin: Ministerul Sănătăţii; Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Finanţelor Publice. Neonorarea revendicărilor transmise în repetate rânduri de către liderii Federaţiei Sanitas din România reprezentanţilor Guvernului României va duce la declanşarea acţiunilor de protest în toată ţara', se arată în comunicatul remis săptămâna trecută.

AGERPRES