Sindicatele vor decide marţi dacă vor organiza sau nu acţiuni de protest, după o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor, ce va avea loc la Palatul Parlamentului.
”Vom vedea după întâlnirea de marţi, de la 11.00, de la Parlament. În funcţie de rezultatul discuţiilor dintre partenerii sociali, partide politice şi Guvern vom stabili ce vom face mai departe, dacă vom trece la acţiuni de protest”, a declarat duminică, după întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa.
Reducerea cheltuielilor bugetare se aplică până la 31 decembrie
Măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare vor fi aplicate până la 31 decembrie, au anunţat liderii confederaţiilor sindicale la finalul discuţiilor cu preşedintele.
“Ideea este ca măsurile să fie aplicate timp de şase luni, iar preşedintele a spus că după această perioadă, acele sectoare care se restructurează vor reveni la situaţia de acum”, a arătat Marius Petcu, liderul CNSLR.