Din partea preşedintelui Klaus Iohannis, la discuţii au participat doi consilieri, Cătălina Galer, de la Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă şi Dana Bârsan, de la Departamentul Comunicare Publică.
Sindicaliştii din Educaţie au anunţat, marţi, după discuţiile care au avut loc la Guvern, că acţiunile de protest continuă. Sindicaliştii adunaţi în Piaţa Victoriei pleacă în marş spre Palatul Cotroceni.
Ce au spus liderii sindicatelor din Educaţie, după discuţiile cu preşedintele Iohannis?
Klaus Iohannis le-a promis protestatarilor că se oferă să gireze şi să garanteze un acord între guvernanţi şi sindicalişti, acord privind revendicările acestora. ”Oamenii sunt cei care decis astăzi şi mâine îi consultăm şi ei vor lua o decizie”, a anunţat liderul FSLI, Simion Hancescu. Miercuri, greva va continua.
La ieşirea liderilor de sindicate de la negocieri, protestatarii au scandat ”Nu plecăm!”
Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a anunţat, la ieşirea de la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, că greva cadrelor didactice şi a celorlalţi angajaţi din educaţie va continua și miercuri.
,,A promis că se va implica”, a afirmat liderul FSLI, Simion Hăncescu.
Preşedintele Federaţiei ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a catalogat discuţia cu şeful statului drept ”constructivă”.
,,Colegii noşţri vor considera dacă aceste promisiuni şi angajamentele preşedintelui pot duce la detensionarea acestui conflict”, a afirmat, la rândul său, Marius Nistor.
Şedinţă de urgenţă a coaliţiei la Guvern, înainte de întâlnirea cu sindicaliştii din Educaţie
Liderii coaliției, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, s-au întrunit marţi într-o ședință, înainte de întâlnirea cu sindicaliștii din educaţie.
Subiectele acestei discuții dintre liderii de guvernare au fost cele la zi: legea salarizării bugetare, jaloanele din planul național de redresare și reziliență (PNRR) şi pensiile speciale.
A fost o discuție cu sindicatele şi luni seara, însă nu a fost o discuție favorabilă. Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis că nu sunt bani pentru ceea ce vor sindicatele din educație.
Mai exact, nu sunt bani nici pentru a raporta toate salariile din învățământ la salariul minim actual de 3.000 lei, ceea ce ar fi adus o creștere de 400 de lei pentru profesorii debutanți, și nu se angajează guvernul nici să emită un act prin care să garanteze că salariul debutanților din învățământ ar putea să crească la salariul mediu pe economie.
Liderii coaliției s-au reunit pentru a pune la cale o strategie care să-i determine pe profesori să reîntoarcă la clase și care să determine și alte categorii socio-profesionale să nu intre în grevă.