Luni, pe data de 28 august, angajații din Finanțe au reluat protestele în mai multe orașe din țară, în contextul în care au eșuat negocierile cu ministrul de resort Marcel Boloș.
Blocul Național Sindical a informat că la această oră au loc proteste în mai multe administraţii fiscale din ţară, din judeţele Iaşi, Dolj, Vrancea, Buzău, Bacău, acestea fiind organizate de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, afiliată la BNS.
Negocierile cu ministrul Marcel Boloș au eșuat
Sindicaliștii se pregătesc pentru o grevă în prima parte a lunii septembrie.
„Discuţiile pe care le-am avut cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu au avut niciun rezultat. Ni s-a transmis că toate măsurile propuse au fost respinse, atât în cadrul coaliţiei, cât şi în Guvern”, a declarat pentru Agerpres Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea” vineri, pe data de 25 august.
Potrivit lui Dorin Modure, ministrul de Finanţe şi-a declinat orice responsabilitate în situaţia de faţă, fiind direcţionaţi către premierul Marcel Ciolacu.
„Ministrul de Finanţe şi-a declinat orice responsabilitate în situaţia de faţă şi ne-a trimis la domnul Ciolacu. Trebuie să-i explicăm premierului, decizia este la dânsul. Sigur că o să facem o nouă solicitare către domnul Ciolacu, deşi noi am mai trimis către Guvern încă o dată toate revendicările.
În momentul de faţă nu am absolut nicio speranţă că se va rezolva ceva, pentru că dânsul a declarat de mai multe ori că nu va accepta nicio astfel de solicitare. Mă îndoiesc că vom avea un spaţiu suficient ca să rezolvăm măcar una dintre solicitări”, a declarat el.
Greva propriu-zisă va avea loc la începutul lunii septembrie
Calendarul protestelor se va menține, ceea ce înseamnă că greva propriu-zisă va avea loc în prima parte a lunii septembrie. Membrii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea” urmează să decidă data exactă.
„Nu ştiu ce vor face celelalte organizaţii sindicale, sunt mai multe, dar noi cei de la ‘Solidaritatea’ ne păstrăm calendarul protestelor pentru declanşarea grevei propriu-zise în prima parte a lunii septembrie”, a spus Dorin Modure.
Vă amintim că pe data de 22 august, sindicaliștii din Administraţia Fiscală au organizat o grevă de avertisment în toată ţară şi un miting de protest în faţa Ministerului Finanţelor.