Vineri, pe data de 11 august, sindicatele din Finanțe au cerut elaborarea unui act normativ prin care că li se legalizeze salariile la maxim în funcție pe tot aparatul Ministerului Finanțelor.
Sindicaliștii din Finanțe vor să li se egalizeze salariile
Președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe, Vasile Marica, a declarat vineri, pe data de 11 august, că sindicatele din Finanțe doresc elaborarea unui act normativ prin care că li se legalizeze salariile la maxim în funcție pe tot aparatul Ministerului Finanțelor.
„Egalizarea salariilor la maxim în funcţie pe tot aparatul Ministerului Finanţelor; elaborarea de urgenţă a propunerii pentru familia ocupaţională Ministerul Finanţelor în aşa fel încât legea salarizării să prevadă distinct Ministerul Finanţelor ca familie ocupaţională; formarea unui comitet de lucru la nivelul Ministerul Finanţelor cu scopul de a elabora statutul angajatului din Ministerul Finanţelor şi cel mai important lucru pe care l-am lăsat la sfârşit: angajamentul ministrului că nu vor fi, nu vor exista disponibilizări în cadrul Ministerului Finanţelor şi dintre salariaţii Ministerului Finanţelor.
În analiză a înţeles foarte clar că suntem subdimensionaţi şi foarte mulţi dintre colegii noştri sunt epuizaţi, ba dimpotrivă, trebuie să avem mai mulţi angajaţi la nivelul din sistemul instituţional al Ministerului Finanţelor”, a declarat acesta, subliniind că acesta este unul dintre cele mai importante elemente din protocol.
Vasile Marica a fost, de asemenea, despre comasarea serviciilor şi despre eliminarea unor funcţii. Acesta a răspuns că discuţiile nu au vizat prevederile unei posibile ordonanţe, ci s-a discutat doar despre păstrarea locurilor de muncă.
Textul actului normativ convenit cu ministrul Finanţelor va trebui elaborat de către minister până în data de 21 august, spun sindicaliștii. În caz contrar, protestele se vor relua din data de 22 august.
Marcel Boloș a asigurat că toți angajații își vor primi salariile
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a dat asigurări că toţi angajații îşi vor primi salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile. Oficialul a mers vineri la două trezorerii din Bucureşti, pe fondul protestelor spontane declanşate de angajaţii din Finanţe la nivelul întregii ţări.
„Atunci vă așteptăm la noi la sediu să bem o cafea împreună”, mi-au spus la finalul protestului de ieri doamnele de la Trezorerie.
Și la prima oră am fost acolo, am reușit să ajung azi la două trezorerii din București. În câteva minute holul s-a umplut de oameni, cu care am reușit să stau de vorbă. Am putut să mă aflu în mijlocul lor și să văd cum lucrează, să înțeleg provocările cu care se confruntă și să împărtășim câteva zâmbete pe parcurs.
Două aspecte au fost de mare interes și am vrut să fie clare:
1. Toți își primesc salariile și nu vor fi probleme cu plățile.
2. Niciun angajat nu va fi în situația să dea examen pentru a-și păstra postul.
Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord și pe care îl voi susține în continuare este ca angajații cu venituri foarte mari să primească și diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere.
Ei, fiind inima financiară a țării, știu mai bine decât orice altă instituție cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli și încadrarea în deficitul bugetar asumat”, a transmis ministrul Marcel Boloş într-o postare pe Facebook.