'În toate discursurile publice reprezentanţii Guvernului au declarat că Educaţia şi Sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi (marţi, n.r.). Aşteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întâlnire cu prim-ministrul pentru a stabili şi majorările din Educaţie. Considerăm că trebuie, în regim de urgenţă, finalizate discuţiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încât de la 1 octombrie a.c., şi angajaţii din învăţământ să beneficieze de majorări în concordanţă cu importanţa activităţii prestate. În condiţiile în care observăm că anumite categorii de salariaţi precum demnitarii, parlamentarii şi funcţionarii din aparatul central al Guvernului şi al preşedinţiei sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt priorităţile politicienilor?!', a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele FSE 'Spiru Haret'. 

Potrivit acestuia, majorările salariale acordate în ultima perioadă unor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a stării de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ. 

'Starea de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ poate conduce la posibile acţiuni de protest cu ocazia începerii noului an şcolar. Orice întârziere în asigurarea unei creşteri salariale substanţiale în sistemul educaţional va genera efecte negative în anii următori, care cu greu vor mai putea fi remediate', a mai spus Marius Ovidiu Nistor. 

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, la Palatul Victoria, că salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie. 

"Putem de la 1 octombrie anul acesta să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar", a precizat premierul, care a adăugat că impactul bugetar anual este în jur de 1,7 miliarde de lei.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, la Palatul Victoria, că salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie. 

"Putem de la 1 octombrie anul acesta să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar", a precizat premierul, care a adăugat că impactul bugetar anual este în jur de 1,7 miliarde de lei.

Salariile personalului din sistemul sanitar vor fi majorate, a anunţat miercuri premierul Victor Ponta. Conform premierului, salariile acestor categorii de personal vor creşte cu 25%. "Vom plăti salariile majorate în noiembrie, aferent lunii octombrie", a spus Ponta.

Salariile din acest domeniu vor fi mărite gradual, astfel încât până la începutul lui 2017 să se dubleze, comparativ cu momentul actual, a precizat, la rândul său, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

AGERPRES