Sindicaliştii Federaţiei Sanitas se pregătesc de proteste şi de un miting de amploare pe 19 octombrie, nemulţumiţi de limitarea sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite şi de propunerea referitoare la transferarea contribuţiilor de la angajator la angajat.
"Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât câteva mişcări de protest în luna octombrie. Vom începe cu strângerea de semnături pentru o posibilă grevă, dar până atunci vom încerca câteva pichetări la sediul ministerelor Finanţelor, Sănătăţii şi Muncii, în săptămâna 2-6 octombrie. Vrem să organizăm un mare miting în data de 19 octombrie, unde estimăm să avem în jur de 15-20.000 de participanţi", a declarat, joi, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei sindicale SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu.
Liderul sindical susţine că a decis pichetarea ministerelor din două-trei motive importante, care au "un impact devastator în sistemul de sănătate şi asistenţă socială".
"În principal sunt două-trei motive, dar foarte importante, care au impact devastator în sistemul de sănătate şi asistenţă socială. Lista este însă foarte lungă. Cele două-trei importante sunt limitarea sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite, iar aşa cum am spus încă din luna mai, când încă nu se publicase în Monitorul Oficial, Legea salarizării, care duce clar la scăderi de venituri în sănătate, pentru că spitalele mari nu se vor putea închide pe acest 30%, ordonatorul principal de credite fiind Ministerul Sănătăţii. De asemenea, tichetele de masă vor dispărea de la 1 ianuarie, chiar dacă se spune că de la 1 decembrie 2018 se va acorda acea normă de hrană. Oamenii nu pot trăi cu promisiunea că între ianuarie şi decembrie anul viitor nu vor lua nimic. . Al treilea motiv este posibila trece a contribuţiilor de la angajator la angajat. Aceasta, după calculul nostru, pentru fiecare categorie profesională în parte va duce la scăderi de venituri", a explicat Huşanu.
De asemenea, în ceea ce priveşte voucherele de vacanţă, liderul sindical a precizat că singura unitate sanitară din Bucureşti care le poate acorda este Spitalul Colţea, deoarece tichetele sunt incluse în bugetul unităţii.
Huşanu a mai precizat că nemulţumirile sindicaliştilor din sănătate vizează şi proiectul legislativ prin care se încearcă scoaterea sindicatelor în afara Consiliilor de Administraţie şi lipsa unui contract colectiv de muncă.
"Suntem nemulţumiţi şi de faptul că nu avem contract colectiv de muncă, iar ministrul Sănătăţii nu ne bagă în seamă, că e mai mult plecat şi nu îşi găseşte timp. Domnul ministru Bodog a recunoscut că nu pot fi acordate sporurile pe specialităţi, deşi primul ministru, ieri, într-o şedinţă cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale, a spus că nu ştia despre acest lucru. Se pare că nu există comunicare între ministrul Sănătăţii şi premier", a adăugat preşedintele SANITAS Bucureşti.