Legea a trecut de Camera Deputaților, for decizional, urmând să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial. Din păcate însă, în forma sa actuală, viitoarea lege face o mare nedreptate angajaților din sectoarele ape minerale și îmbutelierea altor ape, sucurilor din fructe și legume, bere, precum și angajaților din domeniul pisciculturii deoarece aceștia nu vor beneficia de prevederile legii.
Mai exact, este vorba despre circa 10.000 de angajați care s-au trezit că, deși activează în industria alimentară și agricultură, au fost excluși de la prevederile viitoarei legi.
„Deocamdată alegem să credem că este vorba doar despre o eroare și cerem Guvernului o rezolvare rapidă, prin emiterea unei ordonanțe de urgență săptămâna viitoare, astfel încât și angajații din sectoarele menționate să beneficieze de majorarea salariului minim brut garantat, începând cu data de 1 mai”, transmite sindicatul Sindalimenta într-un comunicat.
De unde apare această problemă?
Potrivit reprezentanților sindicatelor, problema este generată de faptul că sectorul Industria Alimentară al Băuturilor și Tutunului înseamnă activitatea în două coduri CAEN: 10 și 11. La codul CAEN 10 referitor la industria alimentară figurează prelucrarea mâncării, a produselor lactate, a uleiului, a produselor de brutărie, prelucrarea și conservarea cărnii, a peștelui, crustaceelor și moluștelor, precum și fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor.
„Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților precizează că se vor mări salariile din industria alimentară, adică pentru angajații din domeniile incluse în codul CAEN 10. La codul CAEN 11 figurează, printre altele, producerea sucurilor din fructe și legume, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate (cod CAEN 1107) și a berii (cod CAEN 1105). Cum proiectul nu face referire la aceste activități, angajații din aceste sectoare, deși sunt asimilați industriei alimentare, nu pot beneficia de creșterea salariului. Pe de altă parte, trebuie spus că, în mod inexplicabil, de la prevederile viitoarei legi au fost excluși și angajații din domeniul pisciculturii, deși domeniul figurează în codul CAEN 10”, declară Dragoș Frumosu, președintele Sindalimenta.
Sindicatele solicită corectarea rapidă a greșelii
În aceste condiții, se solicită Guvernului României îndreptarea cât mai rapidă a greșelii, în caz contrar, sindicatele vor începe demersurile pentru a convinge Executivul să facă modificările necesare.
În situația în care acest lucru nu se întâmpla, Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta va declanșa acțiuni de protest stradale, inclusiv pichetarea Guvernului. Totodată, au decis ca în cazul în care problema nu se va rezolva în regim de urgență pentru ca ea să fie aplicată unitar, vor înștiința organizațiile europene și internaționale la care este afiliată. În plus, dacă va fi nevoie, o delegație a Federației Sindalimenta se va deplasa la Bruxelles și Geneva pentru a apăra drepturile, a mai transmis sursa citată.
Sindicate: Nu ne mai lăsăm umiliți de politicienii români
„Suntem mai deciși ca niciodată să nu ne mai lăsăm umiliți de politicienii români, așa cum au făcut-o în repetate rânduri. Le reamintim că vorbim despre sectorul industriei alimentare, a băuturilor și tutunului, un domeniu strategic pentru orice țară care se respecta, dar ignorat în România de ani de zile, în ciuda apelurilor noastre repetate de a găsi soluții la problemele cu care acesta se confruntă.
Vorbim în primul rând de lipsa cronică de personal calificat generată de salariile foarte mici, cele mai multe la limita salariului minim pe economie. Demersurile noastre pentru inițierea acestei legi care să stabilească un salariu minim garantat de 3.000 de lei brut, au pornit de la necesitatea fidelizării forței de muncă și de la dorința de a-i determina pe românii plecați peste hotare să se întoarcă acasă, mai ales dacă vorbim despre mâna de lucru calificată”, a mai precizat Dragoș Frumosu.