"În sprijinul acestor cerinţe, vom înainta către FMI un material care să susţină aceste dorinţe ale noastre. În decembrie ar trebui luată o decizie din partea Fondului", a precizat directorul Hidrosind, Decebal Sulea.
Totodată, reprezentanţii sindicatului cred că nu va fi nimeni de acord că cumpere doar 10% din Hidroelectrica, cât ar vrea statul să listeze la bursă. În plus, Hidrosind cere şi aducerea unui manager profesionist la conducerea companiei, care să aibă o experienţă solidă în domeniul energetic. Totodată, sindicatul doreşte şi internalizarea filialelor HidroServ, compania care se ocupă cu mentenanţa hidrocentralelor.
Erori manageriale
Reprezentanţii sindicatului au atras atenţia asupra erori manageriale majore, favorizate de preocuparea pentru înfiinţarea cele doi mari giganţi energetici.
Una din acestea este reprezentată de operaţiunea de vânzare a energiei, pe piaţan reglementată, a energiei sub costurile de producţie.
Astfel, dacă acest cost de producţie se situează, în decursul unui an, la circa 86 lei MWh, în acest compania livrează, în coş, 4,8 TWh la un preţ de circa 72 lei/MWh.
Hidroelectrica vinde cea mai ieftină energie din România. Potrivit datelor prezentate de către oficialii Hidrosind, Nuclearelectrica vinde cu un preţ de 122 lei/MWh, CE Rovinari cu 148 lei/MWh, CE Turceni cu 165 lei/MWh, CE Craiova cu 170 lei/MWh, Electrocentrale Paroşeni cu 221 lei/MWh, Electrocentrale Deva cu 226 lei/MWh iar Electrocentrale Brăila cu 249 lei/MWh.