Produsul Intern Brut al Singapore a înregistrat în 2010 o creştere de 14,7%, acesta fiind cel mai mare ritm de creştere economică înregistrată de o ţară asiatică, transmite AFP.
La nivel mondial, doar Qatarul ar urma să înregistreze o creştere mai mare decât Singapore, Fondul Monetar Internaţional preconizând o expansiune de 16%. Principala putere economică a Asiei, China, ar urma să înregistreze o creştere economică de aproximativ 10 procente în acest an.
Creşterea economică înregistrată anul trecut de Singapore reprezintă de asemenea şi cea mai bună performanţă înregistrată vreodată de statul Singapore de la declararea independeţei în 1965, precedentul record de creştere economică, 13,8%, fiind înregistrat în 1970.
Conform cifrelor statistice publicate de Ministerul Comerţului şi Industriei, în 2010 Singapore a revenit pe creştere economică după scurta recesiune din 2009, când PIB s-a contractat cu 1,3% din cauza crizei economice mondiale.
În absenţa materiilor prime, economia statului Singapore, evaluată la 191 miliarde dolari USA în 2009, este puternic dependentă de exporturi, în special de produse informatice, farmaceutice sau chimice. În plus, Singapore profită şi de pe urma poziţiei sale strategice în dreptul strâmtorii Malacca, unde oraşul stat s-a dezvoltat într-un imens port considerat cel mai mare din lume în termeni de trafic de containere.
‘Aşa cum o arată cifrele, relansarea economiei Singapore după criza mondială a fost una cu adevărat remarcabilă’, a estimat economistul şef la banca Hongkong and Shanghai Banking Corporation (HSBC), Leif Eskesen. ‘Cu toate acestea, vom intra acum într-o perioadă cu o creştere mai apropiată de normalitate’, a adăugat Eskesen, care în acest an se aşteaptă la o creştere de 5,2 procente.
La rândul său, prim-ministrul din Singapore, Lee Hsien Loong, a apreciat şi el că performanţele economice din 2010 sunt rezultatul unor circumstanţe excepţionale, care nu se vor mai repeta. Pentru acest an, premierul mizează pe o creştere a PIB cuprinsă între patru şi şase procente.
SURSA: Agerpres