Planurile lui Vladimir Putin privind invazia din Ucraina nu decurg, în mod evident, aşa cum a planificat la început liderul de la Kremlin. Un reputat general american analizează ce opţiuni mai are acum la dispoziţie preşedintele rus pentru a obţine victoria mult aşteptată de către Moscova.
Ameninţarea nucleară a Rusiei, în contextul războiului din Ucraina, este una dintre marile temeri din prezent la nivel mondial.
Un reputat general american, despre soluţiile lui Vladimir Putin: E singura cale prin care poate câștiga
Este însă retorica plecată de la Moscova una care are un fundament real? Sau sunt doar ameninţări menite să sperie Ucraina şi ţările occidentale. Generalul american Robert E. Wheeler, cu o carieră de peste 32 de ani în Forțele Aeriene ale SUA, a analizat modul în care Vladimir Putin şi acoliţii săi încearcă să joace această carte.
Reputatul general american nu crede că Rusia va recurge la opţiunea nucleară şi atrage atenţia că acest gen de retorică este deja în descreştere. Ce se întâmplă însă şi este foarte important este modul în care toate aceste ameninţări venite pe diverse voci de la Moscova sunt menite să fisureze solidaritatea SUA, a Europei şi a NATO pentru Ucraina.
„E singura cale prin care poate câștiga” Vladimir Putin, atrage atenţia gen. Robert E. Wheeler, potrivit dcnews.ro.
„Cred că ceea ce auziți de la guvernul rus, de la purtătorii de cuvânt de la Kremlin, are un singur scop: Încearcă să fisureze solidaritatea Europei și a SUA în sprijinirea Ucrainei. După cum ați văzut e un sprijin uriaș pentru Ucraina, în Europa, în SUA.
Întreaga Alianță Nord Atlantică sprijină Ucraina. Vladimir Putin încearcă să fisureze această unitate deoarece știe că aceasta e singura cale prin care poate câștiga dacă va continua războiul”, a declarat gen. Robert E. Wheeler.
„E parte a războiului informațional și a modului în care acționează state disperate precum e Rusia”
În continuare, generalul american a explicat că tot ce face Rusia acum este parte a unui război informaţional, iar Europa va suferi serios în această iarnă, pentru că Moscova se va folosi de gazele naturale pentru a încerca să sfărâme solidaritatea europeană.
„Vrea să folosească iarna pentru a-și recupera pierderile, pentru a putea să cauzeze suferință în Europa folosindu-se de manipularea prețului gazului cu scopul de a fisura solidaritatea europeană. Un mod de a face acest lucru e instaurarea fricii. E un război informațional prin instaurarea fricii.
Rusia are opțiunea nucleară, dar nu o văd folosind-o. Cred de fapt că retorica nucleară e în descreștere. Cred că amenințarea a mai scăzut. Dar nu cred că va dispărea niciodată într-un procent de 100%.
Opinia mea e însă că aceste amenințări au ca scop fisurarea sprijinului față de Ucraina și față de poporul ucrainean. E parte a războiului informațional și a modului în care acționează state disperate precum e Rusia”, a mai afirmat gen. Robert E. Wheeler în cadrul emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.