“Avem planuri ambițioase, ne extindem, creștem echipa și depășim pragul de 100 de milioane de euro cifră de afaceri în următorii 3 ani” a declarat Bogdan Padiu, CEO Teamnet. Grupul Teamnet care include firmele Teamnet, Teamnet Dedalus, Teamnet Engineering şi Ymens a înregistrat o cifră de afaceri de 53 de milioane de euro anul trecut.

Peste 80% din cifra de afaceri este generată din proiete derulate cu statul român şi 20% din proiecte cu companii private. Teamnet a dezvoltat sistemul care realizează managementul Centrului Național de Servicii de Urgență 112 și Sistemul Național Integrat pentru Vize, acestea fiind doar câteva exemple. Grupul îşi propune ca să genereze peste 30% din cifra de afaceri din proiecte cu companii private în decurs de cinci ani .

Teamnet vizează extinderea la nivel geografic în regiunile Europa Centrală și de Est, precum și în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. În prezent, grupul numără patru birouri locale, la București, Iași, Galați și Bistrița, și patru internaționale, în Belgia, Republica Moldova, Serbia și Turcia. Totodată, Teamnet derulează proiecte în alte 10 țări din regiune, iar în următorii cinci ani va deschide încă 12 birouri regionale, în țări printre care Polonia, Italia sau Rusia. Ca urmare a extinderii, peste 40% din cifra de afaceri va fi realizată din operațiunile din afara țării în 2018.

Compania se va concentra pe industrii precum energie și utilități sau financiar-bancară. Nu în ultimul rând, grupul are în plan extinderea echipei, de la peste 600 de angajați în present la un total de 750 în 2014.

Avioanele fără pilot, un pariu cu viitorul

Compania TeamNet este prima companie privată care a semnat protocolul de operare a avioanelor fără pilot (UAV) în spaţiul aerian al României. Aparatul de zbor UAV Hirrus, staţia de control de la sol, mecanismul de orientare a antenelor şi rampa de lansare au fost proiectate şi construite în întregime de echipa de specialişti români din cadrul companiei. Hirrus este un proiect la care se lucreaza de doi ani. Aparatele au o autonomie de aproximativ trei ore, pot atinge viteze de peste 110 km/h şi pot fi utilizate în activităţi agricole, dar şi pentru căutarea persoanelor izolate la inundatii. Aeronava are o anvergura a aripilor de 2,3 metri, iar masa la decolare este de 7 kg. Sistemul UAV comercializat de TeamNet include patru avione fără pilot Hirrus, o staţie de control-comandă şi antene de emisie recepţie, iar în costul de achiziţie este inclus training-ul de utilizare. Sistemul poate fi de asemenea închiriat sau utilizat pe bază de abonament. Aparatul are o autonomie de aproximativ trei ore, în funcţie de încărcătură, poate atinge viteze de peste 110 km/h la altitudini de peste 2.500 metri.

Compania a efectuat anul acesta zboruri pentru colectarea de date în beneficiul unui proiect de cercetare academică referitor la evaluarea riscului de inundaţii pe cursul de apă al râului Bistriţa.

 
“Zona care ne interesează pe noi este cea a sistemelor care vor fi amplasate pe aceste drone astfel încât să deservească cu precădere zona civilă, zona de agricultură, paza de coasta sau zona de asigurări. Acesta este un pariu cu viitorul, aşa cum am făcut un pariu pe zona de cloud computing.  Din 2006 am început să lucrăm şi să dezvoltăm pe zona asta şi acum avem o companie care este lider de piaţă pe segmentul ei, Ymens. Considerăm că şi zona de drone şi aici nu mă refer la produsul în sine, ci la serviciile pe care le putem furniza cu ajutorul lor, este una la care ne uităm cu atenţie”, a declarat pentru Capital George Stan, vicepreşedinte Teamnet.

Teamnet are o nouă identitate vizuală

 Noua identitate de brand are drept elemente distinctive culoarea puternică, roșul simbolizând curaj, dinamism și determinare, simbolul alpha și rețeaua de puncte care pot fi conectate între ele la fel cum tehnologia conectează societatea. Litera din alfabetul grecesc are asocieri puternice cu știința și este folosită ca simbol pentru reprezentarea diferitelor valori în domenii precum chimia, fizica, matematica și IT-ul. Procesul de rebranding a debutat în 2012 și urmează să fie finalizat anul viitor. Strategia de branding urmează să fie implementată integral pe parcursul următorilor cinci ani, ca urmare a unei investiții totale de peste 1 milion de euro pentru întreg procesul de rebranding. Transformarea identității de brand face parte din strategia amplă a companiei de a contribui prin activitatea și prin proiectele pe care le desfășoară la dezvoltarea României și a țărillor din regiune, cu ajutorul tehnologiei.