Un tribunal german a decis că tableta de internet Samsung Galaxy Tab 10.1 are un design aproape identic cu tableta iPad şi a interzis defintiv companiei sud-coreene să mai comercializeze tableta în Germania.
După ce în luna august o instanță din orașul german Dusseldorf a interzis temporar comercializarea tabletei Samsung Galaxy Tab 10.1 în Germania şi pe teritoriul Uniunii Europene, un al doilea judecător, Johanna Brueckner-Hofmann, a decis, ieri, definitv vânzarea tabletei în Germania. Decizia nu afectează restul ţărilor din Uniunea Europeană.
Brueckner-Hofmann a spus că Samsung nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de Apple în ceea ce priveşte desingul. “În timp ce spatele tabletei este diferit de produsul Apple, partea frontală este aproape identică”, a spus judecatoarea.
Reprezentanţii Samsung au declarat că vor face apel. “Această decizie limitează foarte mult opţiunile consumatorilor din Germania şi restricţionează inovaţiile în design şi progresul în industrie”, conform unui comunicat al companiei sud-coreene.
Aceasta nu este singura victorie a celor de la Apple împotriva sud-coreenilor de la Samsung. Recent, la IFA Berlin, americanii au obţinut legal un ordin prin care interziceau comercializarea şi promovarea tabletei Galaxy Tab 7.7. Apple are cu iPad o cotă de piaţă de 70%, în timp ce Samsung are doar 16%.