Competiția de idei Tech School din acest an a fost extinsă pe 3 categorii de vârstă (11 – 14 ani, 15 – 19 ani, 20 – 24 ani), valoarea totală a premiilor ridicându-se acum la 25.000 euro. Numărul domeniilor crește și el: digital media și gaming-ul se adaugă ariilor de programare, robotică și astrofizică.

Numărul mentorilor crește și el exponențial, de la 7 în 2012 la peste 30 anul acesta. Mai mult decât atât, prin colaborarea cu Paul Neculoiu, proaspăt cercetător în inteligență artificială la Agenția Spațială Europeană, Tech School devine singurul program educațional din România susținut de mentori români de la cele mai importante 3 agenții spațiale din lume: Agenţia Spaţială Americană –  NASA, Agenția Spațială Europeană – ESA, Agenţia spaţială japoneză – JAXA.

În plus, cei care intră în comunitatea Tech School vor putea dialoga cu cei mai importanți oameni de știință și creatori de tehnologie români și internaționali, de la Adrian Stoica – JPL/NASA, Adrian Buzatu – CERN, Andrei Alexandrescu – Facebook și până la Ben Kaufman – Quirky.com și Tim Stevens – Engadget.com.

„Toată lumea vorbește de dispozitive inteligente, de case digitale, de un Internet intuitiv. Însă nu trebuie să uităm să vorbim despre acea comunitate care a utilizat, a adoptat și a determinat, în cele din urmă, dezvoltarea accelerată a acestor tehnologii. Iar România este, în momentul de față, o astfel de comunitate, fapt confirmat și de succesul Tech School – în 2012, în numai 6 luni, peste 220.000 de utilizatori au interacționat cu proiectul nostru. Tocmai de aceea am dus Tech School la nivelul următor, iar Smart Nation este platforma unde, dincolo de utilizare și adopție, toți oamenii pasionați de tehnologie vor fi inspirați să inoveze,” declară Severina Pascu, CEO UPC România.
 
“Ce faci când pasiunea pentru tehnologie reprezintăo mare parte din viaţa ta? Eu mi-am urmat visul de a studia în afara ţării şi de a face proiecte îndrăzneţe, dar curajul l-am luat de aici, din proiectele locale. Cred că dacă încurajăm şi alţi tineri români să creadă în talentul lor pentru tehnologie, vom fi mândri de rezultate.”, declară cu entuziasm Paul Neculoiu, Young Graduate Trainee in Artificial Intelligence – Advanced Concepts Team la ESA/ESTEC (Agenţia Spaţială Europeană).

Partenerii instituționali din România ai celei de-a doua ediții Tech School sunt Ministerul Educației Naționale, Facultatea de Automatică, precum şi companiile Gameloft, Luxoft și TotalSoft, care s-au alăturat pe partea de mentorat. În acelaşi timp, s-au alăturat programului partenerii internaționali Quirky.com și Engadget.com.

SmartNation, noua platformă care integrează Tech School, își propune să crească numărul utilizatorilor de noi tehnologii digitale din România și să-i transforme pe aceștia în inovatori care schimbă, prin ideile lor, viața de zi cu zi a oamenilor. Pe platforma www.smartnation.ro, utilizatorii se vor conecta la tendințele globale, de la proiecte de tip do-it-yourself și până la analize și moduri practice de a utiliza tehnologii emergente, precum dispozitive interconectate, mediile digitale sau platformele robotice.

Pentru mai multe informații accesați www.smartnation.ro și pagina oficială de Facebook – www.facebook.com/smartnation.ro.