Este si cazul Elenei Cismaru, presedinte-director general la Harinvest, societate de valori mobiliare in Ramnicu Valcea. "Incepand cu 1990, povesteste ea, am simtit ca locul meu nu mai este in administratia locala si ca pot face ceva pe cont propriu. Pregatirea mea juridica mi-ar fi permis sa incep o cariera in avocatura, dar n-as fi putut pleda pentru ceva in care n-as fi crezut." Dupa ce a avut sansa, in 1995, sa viziteze bursa din New York si pentru ca era la curent cu noile mecanisme ale pie
Este si cazul Elenei Cismaru, presedinte-director general la Harinvest, societate de valori mobiliare in Ramnicu Valcea. „Incepand cu 1990, povesteste ea, am simtit ca locul meu nu mai este in administratia locala si ca pot face ceva pe cont propriu. Pregatirea mea juridica mi-ar fi permis sa incep o cariera in avocatura, dar n-as fi putut pleda pentru ceva in care n-as fi crezut.”
Dupa ce a avut sansa, in 1995, sa viziteze bursa din New York si pentru ca era la curent cu noile mecanisme ale pietei de capital din Romania,
s-a intors acasa si a deschis, in asociere, o firma de valori mobiliare, una dintre primele din tara. „A inceput bine, firma promitea un succes financiar, dar pe parcurs mi-am dat seama ca in interiorul societatii se intamplau lucruri care prejudiciau clientii si pe unii actionari, motiv pentru care ne-am retras.”
O ia de la capat si infiinteaza o noua firma, a carei conducere executiva i-a fost incredintata, debuteaza incurajator, dar dupa numai trei luni trebuie sa faca fata declinului puternic al pietei de capital din 1997, care s-a suprapus pe o concurenta acerba pe plan local.
„In toata aceasta perioada au existat si oportunitati, care puteau fi folosite pentru realizarea de profituri, dar acestea se bazau pe eludari ale legii, pe sumele compensatorii primite de persoanele disponibilizate si care erau dirijate spre piata de capital. Nu puteam sa angajez firma in astfel de tranzactii, care puteau sa duca la pierderea sumelor respective de catre acei oameni deja loviti de soarta. si, potrivit principiilor mele, am luptat in continuare pentru a gasi pe acei oameni cu bani dispusi sa investeasca in piata de capital.”
Morala nu are ce cauta in afaceri, obisnuiesc sa spuna barbatii, cu oarecare vanitate, iar cine incearca sa le amestece este scos de pe piata, mai devreme sau mai tarziu. Ei bine, in cazul acesta, lucrurile s-au sfarsit exact pe dos: la sfarsitul anului 2001, firma Elenei Cismaru a ramas singura societate de valori mobiliare din judetul Valcea.
Desi intr-un alt mod, rigoarea si refuzul compromisurilor constituie morala si in povestea de succes a Lucretiei Lucutar. Dupa ce toata viata fusese profesoara de limba romana la un liceu din Suceava, ea a inceput prin a-si construi o casa de vacanta in comuna bucovineana Vama, si a sfarsit prin a pune pe picioare o pensiune. Dupa propria-i marturisire, a tentat-o ideea de a oferi servicii turistice intr-o ambianta si de o calitate mai speciale, asa cum si le-ar fi dorit pentru ea insasi.
Lucrurile n-au mers de la inceput. „Nici nu aveau cum. Au existat momente in care ma gandeam sa renunt, ma coplesise volumul de munca si de probleme. Devenisem sef de santier, apoi decoratorul casei, ma ocupam si de bucatarie, eram sotie, mama, bunica.”
Cand, in 1998, pensiunea a fost, in fine, gata, au inceput sa vina turistii. „Nu va spun cate emotii aveam, cata grija. stiam ca toata responsabilitatea pentru bunul mers al lucrurilor imi apartine si ca, inainte de orice, trebuie sa-mi respect cuvantul dat. Am instruit cu grija fetele din jurul meu, le-am invatat bunele maniere, le-am invatat cum sa citeasca pe chipul celor care ne trec pragul ce-si doresc, ce le-ar face placere. Le-am explicat ca trebuie sa le oferim turistilor tot ce avem mai bun, sa-i facem sa se simta bine, incat sa-si doreasca sa revina si in alti ani.”
„O mana de fier intr-o manusa de catifea”, a caracterizat-o un scriitor francez care i-a dedicat cateva pagini. „Pun mult suflet in aceasta pensiune, dar nu sunt o patroana aroganta, spune despre sine Lucreatia Lucutar. si n-as fi reusit sa duc toate la bun sfarsit daca n-as fi avut alaturi de mine sotul si copiii. Drept model in viata mi-au servit Maria Patapievici si regretata Leopoldina Balanuta. Am invatat ca harnicia, rigurozitatea, rafinamentul si talentul de bun organizator ma pot ajuta sa obtin tot ce imi doresc in viata.”
Cum au intrat ele in afaceri
In cateva cuvinte, pentru fiecare dintre ele a fost o chestiune de multa indrazneala si de o vointa enorma. In rest, intamplarea si-a avut rolul ei.
De pilda, s-a intamplat ca Dana Militaru, manager al firmei Simal Exim din Brasov, a vrut intr-o zi sa-si faca mobila la comanda si a descoperit ca nu gaseste nimic care sa-i convina la pretul si calitatea dorite. De aici, n-a mai fost decat un pas pana la ideea de a incepe o afacere in bransa.
Pe Aurelia Ungureanu, director general la Confstil Aura din Baia Mare, istoria a purtat-o mult mai departe decat isi propusese: „Cand am inceput, nu
m-am gandit ca va deveni o afacere in care vor fi implicati 300 de oameni. Totul a pornit de la necesitatea de a asigura un venit familiei, din dorinta de a nu depinde de altii. Am simtit ca putem face asta. Restul a venit datorita conjuncturii, spiritului de fair play si perseverentei.”
Elena Ghergu, director general Favil SA din Rm. Valcea, isi datoreaza cariera faptului ca n-a evitat niciodata provocarile profesionale, in timp ce Carmen Cazan, educatiei primite in familie: „Totul porneste de la parintii mei, care m-au crescut pentru mine si nu pentru ei. Munca si iarasi munca, pasiunea si perseverenta sunt cheia succesului, la care adaug intuitia si sensibilitatea specifica fiecarei femei. Important este sa faci ceea ce iti place, sa te indrepti spre domeniul in care ai talent, pentru ca talentul neintrebuintat este un furt si niciodata nu trebuie sa te odihnesti pentru munca pe care ai facut-o, ci pentru aceea pe care o vei face. Ceea ce imi place in activitatea mea este ca intalnesc multi oameni deosebiti, entuziasti, cu idei sanatoase.”
In fine, Gabriela Chiriac, inginer de formatie, a ajuns in afaceri impinsa de obtuzitatea barbatilor care i-au refuzat sistematic un loc de munca la absolvirea facultatii, pe motiv ca nu are experienta, ca postul nu poate fi incredintat unei femei etc. Neavand incotro, a acceptat o slujba in comert, intre timp s-a recalificat in finante-contabilitate, iar astazi, dupa opt ani, este director si actionar la firma Melcret din Galati, conduce 65 de oameni, si a primit, cu un an in urma, premiul CNIPMMR la sectiunea „Femei manager cu rezultate deosebite”.
19 angajati si 530 de clienti
Cuvantul cheie pentru reusita Melindei Muresan este curajul. „Chiar daca nu ai aripi, arunca-te de pe pod si aripile iti vor creste”, este motto-ul dupa care se conduce in afaceri Melinda Muresan. In 1994, a lasat pozitia de director de vanzari la Mikim Brasov, care fabrica paleti de lemn, pentru a-si deschide propria-i firma, specializata in producerea si comercializarea unei game largi de ambalaje flexibile. „A fost o provocare extraordinara, cand ma gandesc ca, neavand decat putere de munca si multe idei, am reusit sa-mi dezvolt afacerea in competitie cu firme multinationale de traditie si care beneficiau de finantari externe serioase.” Norocul este insa de partea celor curajosi. Firma Melindei, M&M Product, a mers in plin de la inceput, cand avea un singur angajat, si pana azi, cand are o echipa de 19 oameni, o cifra de afaceri de 23 de miliarde de lei si 530 de clienti in toata tara.
„Pentru a avea succes, trebuie sa fii corect, deschis pentru tot ceea ce inseamna nou si sa ai curaj si incredere in tine. Cateodata, este nevoie si de ceva mai mult tupeu. Am ajuns la concluzia ca prea mult tact si bun simt te impiedica, uneori, in rezolvarea anumitor situatii. si, nu in ultimul rand, ai nevoie de o pregatire foarte serioasa in domeniul tau. In ultimii trei ani, am urmat cursuri de management financiar, management competitiv si management de proiect la CODECS.” si inca ceva: „Am facut sacrificii si compromisuri cu mine insumi ca sa ajung unde sunt acum. Unul dintre ele a fost amanarea momentului de a avea un copil. In urma cu doi ani, am nascut-o pe Dorothea si abia acum pot spune ca ma simt implinita pe toate planurile.”