Pe măsură ce războiul din Siria se apropie de sfârşit, sancțiunile internaționale continuă să se acumuleze asupra țării. Un nou arsenal punitiv al Statelor Unite intră în vigoare din 17 iunie.

Numită „legea Cezar”, în onoarea fotografului militar sirian care a expus crimele comise pe scară industrială în temnițele lui Bashar al-Assad, aceste așa-numite sancțiuni secundare nu mai sunt destinate doar sirienilor, ci persoanelor sau entităților terțe, de toate naționalitățile, care oferă sprijin puterii.

Acest nou text își propune să crească izolarea Damascului, în speranța de a duce la o tranziție spre statul de drept, se arată într-un editorial Le Monde.

La rândul său, Uniunea Europeană a reînnoit măsurile luate împotriva Siriei în mai 2011, ca răspuns la represiunea sângeroasă a demonstrațiilor anti-Assad. Lista neagră de la Bruxelles conţine tot ceea ce regimul sirian are ca ucigași, torţionari, finanțatori secreți și oameni de afaceri prădători. Băncile, companiile și organele de stat sunt, de asemenea, sub sancțiuni, la fel ca și sectoare întregi, cum ar fi petrolul, aflat sub embargou.

Pentru autoritățile siriene și aliații lor, aceste măsuri restrictive sunt asemănătoare cu „terorismul de stat”. Dimpotrivă, americanii și europenii se laudă cu un sistem bine organizat, care vizează doar capacitățile represive și de finanțare ale regimului Assad, cu nişte excepții umanitare.

Trebuie să ieșim din această dezbatere binară. Ridicarea unilaterală a tuturor sancțiunilor, pe motiv că regimul Assad a câștigat războiul și că este necesară reluarea dialogului cu stăpânul țării, ar fi o greșeală politică. Occidentalii nu au niciun interes să se priveze de principala lor pârghie, dacă nu chiar unica, de presiune asupra Damascului.

Dar este timpul să recunoaștem daunele pe care aceste dispozitive bine intenționate le pot provoca unei populații deja greu încercate. Observația se aplică în special Statelor Unite. Dusă la paroxism, „legea Cezar” riscă să plaseze Siria sub un blocaj economic potențial tragic. Organizațiilor umanitare le revine misiunea de a institui un mecanism pentru colectarea și analizarea deficienţelor acestei legislații deosebit de agresive.

UE nu este la adăpost de critici. Sancțiunile sale sectoriale și cele adoptate de Statele Unite înaintea de legea Cezar au creat „un efect paralizant”. Actorii economici străini tind să renunţe la Siria, din cauza costurilor financiare suplimentare și a problemelor administrative pe care le implică gestionarea unui client care este potențial riscant.

Importul de computere sau înlocuirea pieselor de schimb pentru un dispozitiv medical poate dura acum luni. Accesul la sistemul bancar internațional necesită comori de ingeniozitate. Sfera de aplicare a scutirilor umanitare este limitată la produse medicale și alimentare. Acesta ar beneficia de extinderea la reabilitarea infrastructurii electrice, a școlilor și a spitalelor.

Dar, mai ales, dacă sancțiunile europene și americane sunt destinate a fi altceva decât un reflex pavlovian sau incantații morale, acestea trebuie să fie însoțite de obiective realiste.

În loc să solicite o tranziție politică care nu mai este plauzibilă, Bruxelles-ul și Washingtonul ar trebui să propună o reducere treptată a unora dintre măsurile lor în schimbul unor concesii ușor de identificat, cum ar fi eliberarea deținuților. Diplomația, ca și politica, trebuie să fie arta posibilului.