O pagină de Facebook intitulată 'revoluţia siriană împotriva lui Bashar al-Assad 2011' ce avea sâmbătă seara peste 25.000 de adepţi lansează apeluri la manifestaţii 'în toate oraşele siriene' la o dată 'ce va fi stabilită în câteva zile', informează duminică AFP.
Pe această pagină, pe care figurează un drapel sirian cu inscripţia ‘revolta din 15/3’, organizatorii precizează că data evenimentului este în prezent ‘examinată cu prudenţă’ şi ‘va fi precizată în câteva zile’.
Organizatorii lansează un apel la manifestaţii ‘paşnice în toate oraşele siriene, în Canada, SUA, în Marea Britanie, Franţa, Germania şi în Australia’,pentru a cere căderea regimului preşedintelui Assad.
Ei asigură că nu aparţin nici unui partid politic, că nu sunt ‘decât apărători ai drepturilor omului, militanţi sirieni din interiorul Siriei şi din Europa’.
Un alt grup, neidentificat, a lansat de asemenea pe Facebook un apel la ‘o zi a mâniei’ pe 4 februarie în toate oraşele siriene împotriva ‘monocraţiei, a corupţiei şi tiraniei’.
SURSA: Agerpres