SIS Republica Moldova a destructurat o rețea de spionaj. Doi dintre membri, agenți FSB (SURSE)

Republica Moldova

Sursă: Dreamstime

În cursul zilei de luni, 10 iulie, Republica Moldova a anunțat destructurarea unei rețele de spionaj. Doi dintre membrii acesteia ar fi, de fapt, agenți FSB.

Alexandru Musteață, directorul Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, a susținut, luni, 10 iulie, un briefing de presă în care spune că a fost destructurată o rețea de spionaj.

„Activitatea cetățenilor ruși și ai rețelei de agentură a fost orientată spre influențarea proceselor social-politice ale R.Moldova în interesul Federației Ruse. Totodată, spre menținerea dependenței față de Rusia, cei doi au realizat operațiuni informaționale pentru modelarea opiniei publice”, a declarat Musteață în cadrul unui briefing de presă.

La puțin timp după anunțul făcut de oficialul moldovean, presa de peste Prut a scris că două dintre persoanele care făceau partea din această rețea sunt Iurii Gudilin și Vadim Iurenco.

Potrivit presei din Republica Moldova, Vadim Iurenco, în vârstă de 40 de ani, este adjunctul fostului președinte moldovean Igor Dodon în cadrul Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse. Despre el RISE a scris că acesta ar fi un agent al Serviciului Federal de Securitate din Rusia, iar presa moldovenească arată că a ocupat mai multe funcții inclusiv specialist și director adjunct în instituții ruse de stat care se aseamănă cu Serviciul Federal al Penitenciarelor.

De asemenea, el a mai deținut și funcții în întreprinderi din cadrul holdingului Rostec, cel înființat chiar de președintele rus Vladimir Putin, dar și în corporația Inter RAO EES, cea care deține Centrala de la Cuciurgan, Transnistria. Nu în ultimul rând, el a avut funcții și în „MRSK Centru”.

Iurii Gudilin este considerat deja ofițer FSB

Presa de peste Prut mai spune că Iurii Gudilin face parte dintre consultanții ruși care au oferit ajutor socialiștilor în mai multe campanii electorale, printre care și cea din 2020. Iurii Gudilin a avut și el funcții în „MRSK Centru”.

Mai mult, Statele Unite ale Americii (SUA) îl consideră pe Iurii Gudilin ca fiind un ofițer al FSB.

În octombrie 2022, Iurii Gudilin, împreună cu Olga Grak și Leonid Gonin, care sunt descriși ca „politologi-tehnologiști”, au fost adăugați pe lista de sancțiuni a SUA din cauza implicării lor în activitățile Kremlinului în Moldova. Mai exact, aceștia au fost acuzați că au încercat să manipuleze rezultatele alegerilor din 2020 și 2021, scrie deschide.md.

Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile americane, Mișcarea Alternativa Națională, un partid politic creat de primarul capitalei, Ion Ceban, primește, de asemenea, sprijin din partea consilierilor politici trimiși de FSB. Deși Ceban a negat aceste afirmații, jurnaliștii de la RISE Moldova și Centro Dossier au publicat fotografii care îi arată pe Ion Ceban și pe Iurii Gudilin părăsind sediul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

„Gudilin și Grak au presat membri de frunte ai PSRM să accepte ajutorul și ghidarea lor, promițându-le că vor primi favoruri din partea administrației prezidențiale ruse”, arată jurnaliștii de la publicațiile anterior menționate.