Sistemul Bologna a fost iniţiat în anul 1999, cu menirea de a moderniza şi armoniza sistemele de învăţământ din Europa şi să încurajeze mobilitatea studenţilor. În Germania, unde ciclurile universitare erau mult mai lungi decât în alte ţări, principala dorinţă a fost de a înlocui vechiul sistem, de patru ani de studiu, cu cel Bologna, în care studiile de licenţă durează trei ani, iar cele de masterat doi ani.
Deşi la momentul intoducerii noului model de studiu, studenţii au protestat, în Germania se studiază de zece ani în sistem Bologna. Ei declară că au simţit pe pielea lor efectele nefaste: o supraaglomerare a materie în cei trei ani de studiu şi o lipsă acută de programe de masterat cu adevărat specializate, pe care să le poată urma. Mai mult, aceştia spun că disciplinele de curs nu s-au armonizat şi că le este greu să îşi echivaleze studiile atunci când se transferă de la o universitate la alta. În mod paradoxal, studenţii germani s-au săturat şi de prea multă practică şi acuză faptul că profesorii se axează prea mult pe pregătirea
lor pentru un loc de muncă decât pe latura teoretică ale disciplinelor.
"Facultatea are un dublu rol: să îi pregătească pe studenţi pentru viaţa rofesională, dar şi să î dea cunoştinţele teoretice necesare pentru a fi buni într-un domeniu", crede Horst Hippler, preşedintele consiliului rectorilor germani.
Procesul Bologna a luat numele Declaraţiei de la Bologna, act semnat în oraşul italian cu acelaşi nume în 19 iunie 1999, de către miniştrii responsabili de învăţământul superior din 29 de ţări europene. Astăzi, Procesul Bologna reuneşte 46 de ţări, toate acestea făcând parte şi din Convenţia Culturală Europeană şi dedicate aceloraşi obiective ale SEIS.
România este participantă la Procesul Bologna încă de la momentul lansării sale în 1999. însă de-abia din anul 2004 s-a adoptat Legea nr. 288 cu privire la organizarea învăţământului superior pe 3 cicluri (licenţă, master, doctorat).
