Este obligatoriu! Dispozitivul pe care toate mașinile vor trebui să-l aibă la bord

soferi

SURSA FOTO: Dreamstime

Șoferii au parte de o nouă lovitură! Începând cu luna iulie a anului viitor, vehiculele noi de pasageri care urmează să apară pe piața europeană vor fi supuse unei noi reguli. Este vorba despre noul sistem de detectare a distragerii atenției la volan pe care îl vor avea obligatoriu la bord.

O nouă obligație pentru șoferi! Începând cu luna iulie a anului viitor, aceștia vor fi supuși unui sistem de detectare a distragerii atenției la volan. Sistemul va deveni obligatoriu pentru toate mașinile noi de pasageri care urmează să apară pe piața europeană.

Va fi obligatoriu: Sistem de detectare a distragerii atenției la volan

Sistemul respectiv va împiedica șoferul să își ia ochii de la drum. Acesta constă dintr-o cameră care monitorizează în mod constant șoferul. Astfel, șoferul va fi urmărit în fiecare clipă. Camera va putea detecta mai multe, precum distragerea atenției sau oboseala.

Totodată, va fi generată o alertă mereu când privirea șoferului coboară și se îndepărtează de la drum. Sistemul se va regla și în funcție de viteza cu care se deplasează vehiculul.

Astfel, va fi generată o alertă mai devreme dacă viteza de conducere este mai mare de 50 km/h. Totodată, alerta va avea o mică întârziere în cazul în care viteza mașinii este mai mică.

Comisia Europeană pregătește reguli mai stricte în ceea ce privește permisul

UE se pregătește să adopte o nouă lege referitoare la permisul de conducere. Proiectul anunță, mai ales, restricții pentru începători și pentru șoferii în vârstă. În ceea ce îi privește pe seniori, proiectul propune o limitare începând cu vârsta de 60 de ani. Deși recent se discuta despre vârsta de 70 de ani.

Astfel, UE dorește ca persoanele cu vârste peste 60 de ani să își reînnoiască permisul la fiecare 7 ani. Pentru persoanele în vârstă de 80 de ani și peste, permisul de conducere ar fi valabil doar doi ani.

Pentru șoferii începători, Comisia Europeană pregătește reguli mai stricte în ceea ce privește permisul. Pentru ei, se anunță o perioadă de probă în primii doi ani de șofat. Astfel, la depășirea vitezei, șoferilor începători li se va confisca permisul.

Scopul strategiei este de a atinge un nivel de siguranță rutieră care să reducă la zero numărul de persoane grav rănite și ucise în accidentele de circulație. Tot pentru începători, există discuții pentru reglementarea unei limite speciale de viteză în afara orașului.

Conform proiectului, Comisia Europeană intenționează să permită statelor membre să impună restricții privind conducerea pe timp de noapte pentru șoferii începători. Aceste restricții ar putea să interzică conducerea între orele 12:00 noaptea și 6:00 dimineața pentru această categorie de șoferi.