Călătorii care ajung în Gara de Nord au la dispoziţie un sistem de depozitare a bagajelor, spaţiile de depozitare fiind dotate cu USB şi prize pentru încărcarea telefoanelor mobile sau a laptopurilor, în condiţii maxime de siguranţă.
Contra sumei de 5 lei pentru trei ore sau 10 lei pentru 12 ore, pasagerii care sunt în tranzit sau au de rezolvat probleme în Capitală îşi pot depozita bagajele în noile spaţii puse la dispoziţia lor, aceste spaţii fiind de trei dimensiuni, pentru diferite tipuri de bagaje.
”În Gara de Nord, începând cu luna decembrie, a fost instalat un nou sistem de depozitare a bagajelor. Este un sistem-pilot pentru Calea Ferată Română, care se foloseşte în ţările occidentale. Este un sistem cu siguranţă foarte ridicată şi nu presupune angajarea de personal. Pentru Calea Ferată Română nu este o investiţie, pentru că investiţia este făcută de o companie privată. Sistemul se numeşte Rom Mobiliy şi are scopul de a asigura depozitarea bagajelor călătorilor care doresc să meargă să viziteze oraşul sau au de rezolvat diverse probleme în Bucureşti”, a declarat, directorul general interimar al CFR SA, Marius Chiper, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, pe lângă faptul că este protejat, fiind un sistem cu închidere electronică şi supravegheat cu camere de luat vederi, acesta funcţionează pe principiul tichetelor de parcare, tarifarea fiind aplicată pentru timpul în care aceste spaţii de depozitare a bagajelor sunt ocupate. Cutiile de depozitare sunt de trei dimensiuni, astfel că pot adăposti tipuri diferite de bagaje. Ele sunt dotate cu prize de încărcare electrică a dispozitivelor electronice pe care călătorul le poate lăsa la încărcat.
”Vrem să asigurăm acest serviciu care, în ultimul timp, a cam dispărut din gările noastre pentru că din motive de reducere a costurilor am tot redus activităţile care nu sunt direct productive”, a precizat Marius Chiper, potrivit aceleiași surse. În Gara de Nord sunt 48 de cutii de depozitare de trei dimensiuni diferite.
”Ele au început să fie utilizate, însă nu avem încă rezultate certe, pentru că nu a trecut o lună de când au fost puse în funcţiune”, a adăugat directorul general al CFR SA. Ca mod de funcţionare, cel care va utiliza acest sistem de depozitare va dispune de un cod de bare şi un cod numeric. ”Codul numeric este pentru cifru, iar codul de bare îţi dă suma de plată pe care o ai, ca la parcare”, a explicat Chiper.