Sisteme de supraveghere în școli. Există tensiuni semnificative între Ministerul Educației, părinți și profesori cu privire la proiectul de implementare a sistemelor de supraveghere în școli. Nemulțumirea părinților și a profesorilor este alimentată de faptul că Ministerul Educației a introdus proiectul în dezbatere publică fără consultarea prealabilă a acestora.
Ministerul Educaţiei vrea să introducă sisteme de supraveghere video-audio în școli
Sisteme de supraveghere în școli. Ministerul Educației a generat un val de controverse prin lansarea în dezbatere publică a unui proiect de ordonanță de urgență pentru implementarea sistemelor de supraveghere video-audio în școli, fără a obține consensul părinților și al profesorilor.
„Dăm posibilitatea conducerilor unităţilor de învăţământ să instaleze astfel de sisteme de supraveghere audio-video, acolo unde situaţia o impune, în funcţie de nevoile educaţionale, socio-emoţionale, de asigurarea siguranţei în mediul şcolar pentru elevi şi cadre didactice”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Educatiei, Florian Lixandru.
Organizațiile sindicale din domeniul educației nu sunt de acord cu implementarea acestei măsuri în lipsa consensului părinților și al personalului din sistemul de învățământ. Potrivit lor, aceste sisteme de supraveghere vor fi un factor de stres în plus pentru elevi.
„Spaţiul educaţional trebuie să fie unul al creaţiei, al bunei înţelegeri, iar această supraveghere audio-video nu este altceva decât un factor de stres în plus pentru participanţii la actul educaţional.
Colegii noştri din teritoriu ne-au transmis că în condiţiile în care nu li se va cere acordul vor apela la justiţie”, susține vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, George Purcaru.
Părinții sunt de acord cu măsura, dar cer un cadru legal solid
Părinții și-au exprimat sprijinul pentru implementarea unor astfel de sisteme în școli, considerându-le benefice pentru diminuarea violenței în mediul educațional. Cu toate acestea, ei cer Ministerului Educației să creeze un cadru legal solid, imun la contestații în instanță.
„Atenţie! Dacă vom implementa aceste sisteme de supraveghere audio-video şi nu vor urma sancţiunile, iar nu vom face nimic. Trebuie să cântărim cu aceeaşi unitate de măsură drepturile şi obligaţiile”, a subliniat preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache.
Directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”, Ionela Neagoe, sfătuiește ministerul să rezolve cauzele care declanșează violența în școli.
„Este necesar ca Ministerul Educaţiei să dea voie şcolilor să adapteze nişte măsuri la realităţile lor. Ca să rezolvi o problemă, trebuie să umbli un pic la cauză şi atunci se vor vedea şi efecte”, este de părere directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”, Ionela Neagoe.
Măsura nu ar putea fi implementată fără acordul părinților și al profesorilor
Conform Autorității Naționale de Protecție a Datelor cu Caracter Personal, introducerea acestei măsuri nu pot deveni realitate fără consimțământul atât al profesorilor, cât și al părinților.
„Prevederile propuse prin care se instituie posibilitatea unităților de învățământ preuniversitar de a instala sisteme de monitorizare audio-video pe scară largă, la nivel național, în sălile de clasă, exteriorul clădirilor, pe holuri, în săli de mese, săli de sport și săli de festivităţi, precum și în cămine internate, biblioteci școlare sau centre de documentare și informare, nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 5 și art. 6 alin. (1) și (3) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulaţia a acestor date.
Prin acest proiect se instituie o prelucrare în masă de date cu caracter personal ale persoanelor vizate, aspect ce intră în contradicție cu exigențele statuate de jurisprudența Curții Constituționale a României privind respectarea dreptului la protecția datelor și la viață privată, ocrotit de art. 26 din Constituția României.
Astfel, Curtea Constituțională a României a statuat faptul că ”Dat fiind că aceste înregistrări sunt realizate cu privire la un loc public în care se desfășoară activități instructiv-educative, este necesar acordul majorității părinților pentru a fi instalate camere de supraveghere în sălile de clasă”, potrivit Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.