Sistemul autopilot al Tesla, dat peste cap de o insectă

Un posesor de Tesla Model S a scris pe Reddit că sistemul autopilot s-a oprit în timp ce rula cu 136 km/h din cauza obstrucţionării senzorului de către o molie.

Insecta a lovit locul în care ste poziţionat senzorul radar frontal, în partea de jos a grilei din faţă, iar impactul a oprit Autopilot-ul. Oficialii Tesla au declarat că acesta este un caz izolat, iar modelele noi nu pot fi afectate deoarece beneficiază de altă tehnologie. La modelele mai vechi de Tesla, în manualul de utilizare al maşinii se specifică că atunci când senzorul frontal este acoperit modul Autopilot nu mai funcţionează.

În cazul în care senzorul este acoperit de mizerie, sistemul avertizează şoferul să preia controlul automobilului.  
Tesla a lansat luna trecută noul sedan Model 3 Tesla, iar precomenzile sunt peste aşteptări. Model 3 va avea o autonomie de aproximativ 215 mile (346 de kilometri) la o singură încărcare și un preț de pornire de 35.000 de dolari, la jumătate față de cele două modele vândute în prezent de Tesla, berlina Model S și crossover-ul Model X, care încep de la 70.000 de dolari.

În doar trei zile precomenzile au ajuns la 276.000. Modelul 3 Tesla poate fi comandat în avans în câteva state, inclusiv Marea Britanie, Irlanda, Brazilia, China și Noua Zeelandă, pentru rezervare fiind necesar un depozit de 1.000 de euro.