În România, problema plății pensiilor devine tot mai stringentă pentru Guvern. Toate administrațiile recente au acoperit deficitul fondului de pensii prin împrumuturi, în contextul în care emigrarea, declinul demografic, și creșterea numărului de pensionari exercită o presiune semnificativă asupra pieței muncii.
Proiecțiile indică faptul că sistemul public de pensii ar putea ajunge în pragul colapsului în următorii 20-30 de ani. Unii specialiști susțin că aceasta este o prognoză optimistă.
În această situație, tinerii și chiar și cei aflați la vârsta maturității și încă activi pe piața muncii ar beneficia dacă ar explora alternative la pensiile oferite în cadrul Pilonului 1 și Pilonului 2.
Diferența dintre Pilonul 1 și Pilonul 2 de pensii
Pilonul 1 reprezintă sistemul de pensii de stat. Pilonul 2 se referă la fondurile de pensii private. Din cota de 25% a salariului brut alocată asigurărilor sociale, 21,25% se direcționează către Pilonul 1. Un procent de 3,75% către Pilonul 2.
Contribuțiile la ambele piloane sunt obligatorii pentru o mare parte a populației active, variind în funcție de anul nașterii.
În ultimul an, administrația privată a banilor din Pilonul 2 a obținut anumite randamente. Ele sunt cuprinse între 16,6% și peste 19% la șapte din fondurile active pe piață, conform datelor furnizate de Antena 3 CNN. Fondurile de pensii investesc în principal în titluri de stat și acțiuni la bursă.
Românii care muncesc trebuie să fie conștienți de realitate
Cu toate acestea, perspectiva nu este încurajatoare. Asta pentru că sumele semnificativ mai mari care intră în Pilonul 1 sunt alocate pentru plata celor deja pensionați.
Este esențial ca toți românii care muncesc și speră să se bucure de pensie să fie conștienți de câteva informații cheie.
În România, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, însă îndeplinirea acestor praguri de vârstă nu garantează automat dreptul la pensie.
Condițiile pentru a beneficia de Pilonul 3
Un stagiul minim de cotizare de 15 ani este necesar pentru a beneficia de pensia de stat. În plus, există opțiunea Pilonului 3, care este voluntară. Aici, românii pot investi bani din propriul buzunar. Ei nu pot aloca mai mult de 15% din veniturile brute către Pilonul 3.
Pentru a beneficia de fonduri din Pilonul 3, este necesar să aveți cel puțin 90 de contribuții lunare și să atingeți vârsta minimă de 60 de ani.
În anul precedent, Pilonul 3 a înregistrat un număr record de noi participanți. Acesta a ajuns la 710.000 de persoane. Suma totală administrată în acest pilon se apropie deja de un miliard de euro.
Atenție mare la momentul pensionării
Banii pe care i-ați putea obține din acest sistem pot fi primiți fie ca o plată unică, fie pe o perioadă de cinci ani, distribuiți în tranșe egale.
Specialiștii avertizează că pensiile nu ar trebui să fie privite doar în contextul bătrâneții. Ei spun că pensia de la stat, cel mai probabil, nu va fi suficientă pentru asigurarea unui trai decent în ultima parte a vieții.
Conform acestora, cu cât încep oamenii să economisească mai devreme, cu atât cresc șansele de a avea o bătrânețe mai sigură și liniștită.