Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a vorbit duminică seară despre progresele și angajamentele guvernului în privința reformei pensiilor și a investițiilor în economie. Oficialul a reiterat hotărârea guvernului de a duce la capăt reforma pensiilor, subliniind că nu se va face niciun pas înapoi în această privință.
Reforma pensiilor va fi gata, a asigurat ministrul Muncii
Ea a subliniat că s-au angajat ca legea să fie implementată corect începând cu 1 ianuarie, iar acest angajament a fost respectat. În ceea ce privește îngrijorările referitoare la fondurile de pensii, ministrul Muncii a menționat că acestea sunt prevăzute în buget.
„Ne-am angajat că vom fi gata până pe 21 noiembrie 2023 pentru adoptarea acestuia, am fost zis și făcut. Ne-am angajat că legea va fi aplicată corect de la 1 ianuarie, este aplicată. Ați văzut câtă neîncredere cu privire la banii de pensii, banii de pensii sunt prevăzuți în buget”, a spus ministrul Muncii.
Referitor la vizita FMI, ea a amintit de mesajul premierului Marcel Ciolacu, care a menționat clar că în 2024 România ia în considerare investiții masive, atât din surse naționale, cât și europene. În legătură cu o colectare mai eficientă și reducerea evaziunii fiscale, a menționat că ANAF se află în proces de digitalizare pentru a obține venituri mai bune pentru bugetul de stat.
„Se fac aceste eforturi ca să se simtă în bugetul de stat venituri mai bune, nu facem această reformă pe spinarea populației, e o reformă în care inclusiv aparatul bugetar e regândit ca să se strângă robinetul cheltuielilor publice, să fie cheltuieli care aduc multiplicare în economie. Nicio reformă nu este simplă”, a explicat ministrul.
Dorim ca veniturile românilor să fie cât mai bune
Simona Bucura-Oprescu a afirmat că PSD are ca obiectiv construirea unei societăți mai solidare și îmbunătățirea veniturilor românilor. Ea a adăugat că, de fiecare dată când PSD a fost la guvernare, țara a înregistrat creștere economică.
„Este evident că de asta suntem social-democrați, că ne dorim să avem o societate mai solidară și veniturile românilor să fie cât mai bune. De fiecare dată când PSD a fost la guvernare, România a fost pe plus. Am avut guvernări care s-au simțit în buzunarele românilor.
Asta facem și acum, pentru asta suntem la guvernare, să încercăm să guvernăm bine și să încercăm să fie cât mai mulți români care trăiesc nu pe salariul minim pe economie. Avem într-un an de zile o scădere de la 1,5 milioane de români la 1,2 milioane de români care trăiesc cu salariul minim.
Este important de văzut și că avem în 2024 un număr mai mare cu 100.000 de contracte de muncă față de 2023, având la 1 ianuarie 2024 6,7 milioane de contracte înregistrate la ITM”, a mai declarat Simona Bucura-Oprescu la Realitatea PLUS.