Sistemul de pensii se schimbă din temelii! S-a aflat ce pregătește, de fapt, Guvernul

pensii

SURSĂ FOTO: Pixabay

Autoritățile pregătesc modificări importante în ceea ce privește plata pensiilor private în Pilonul II. Un proiect de lege în acest sens este în lucru de ceva vreme și ar fi, potrivit surselor, aproape gata. Ce schimbări se vor face mai exact?

Implementarea PNRR la nivelul ministerului Muncii este pe agenda Guvernului de astăzi, 12 ianuarie. Printre țintele asumate în primul trimestru se numără și intrarea în vigoare a modificărilor aduse cadrului de reglementare pentru a se asigura sustenabilitatea pensiilor din cadrul pilonului II.

Aici intră și adoptarea legii privind plata pensiilor în Pilonul II, care prevede ca plățile să se facă în tranșe lunare timp de 12 ani, plata integrală urmând a se face doar în situații întemeiate, spun surse din piață pentru hotnews.ro. Acest proiect de lege este dezvoltat în mare parte de ASF și ar fi aproape gata.

Schimbări privind plata pensiilor din Pilonul II

În prezent, plata pensiilor private din Pilonul II se face integral sau defalcat pe 5 ani, dar autoritățile pregătesc schimbări. Astfel, potrivit unei legi aflate de ceva vreme în lucru, plata pensiilor la Pilonul II se va face în tranșe lunare pe durata vieții, fără a exista posibilitatea încasării sumei integral acumulate, decât în cazuri excepționale.

Anexa care însoțește situația implementării PNRR la nivelul Ministerului Muncii arată stadiul punerii în aplicare a acestui jalon.

„Stabilirea unei întâlniri de lucru cu reprezentanții ASF pentru dezbaterea și promovarea măsurilor incluse la nivelul jalonului, inclusiv a prevederii referitoare la „asigurarea sustenabilității fiscale a pilonului II printr-o creștere a contribuțiilor în conformitate cu dispozițiile Strategiei fiscal –bugetare (actualul program de Guvernare prevede creșterea contribuției cu 1pp la 4,75%, până în 2024)”, se arată în documentul citat.

Activele pieței pensiilor private au crescut semnificativ în 2021

Menționăm că, piaţa pensiilor private a înregistrat o performanţă deosebită, cu o creştere a activelor de aproape 25%, ajungând la aproximativ 8% din PIB, potrivit lui Dan Armeanu, vicepreşedinte al ASF – Sectorul Sistemului de Pensii Private.

„În anul 2021, piaţa pensiilor private a înregistrat o performanţă deosebită, cu o creştere a activelor de aproape 25%, ajungând la aproximativ 8% din PIB, fiind cea mai importantă componentă a sistemului financiar non-bancar din România. Astfel, şi în acest an, fondurile de pensii private au continuat evoluţia pozitivă, consemnată de la începutul sistemului de pensii private din Romania, activele depăşind valoarea de 18 miliarde de euro.

Aceste creşteri s-au realizat pe fondul unei situaţii economice marcate de incertitudini cauzate de evoluţia pandemiei, care a perturbat activitatea întreprinderilor la nivel global, unele industrii fiind mai afectate decât altele. Redresarea economică a început spre sfârşitul anului 2020, după corecţiile ample din trimestrul II (în care datoria şi deficitele au explodat, iar scăderea economică a fost semnificativă) şi a depins şi de capacitatea măsurilor implementate de guvernele şi băncile centrale de a atenua efectele negative ale pandemiei COVID-19 asupra economiei globale”, a explicat Dan Armeanu la finalul anului trecut.