Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a vorbit luni despre importanța menținerii condițiilor speciale și deosebite de muncă în România până în 2035.
Se mențin condițiile speciale și deosebite de muncă
Această decizie vine în urma unor discuții cu oficialii europeni și este o „reformă mai blândă”, în contrast cu cerințele inițiale ale Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care prevedeau eliminarea acestor condiții.
„Astăzi a fost o dezbatere interesantă cu privire la condiţiile speciale şi deosebite de muncă. Este important ca românii să ştie că acestea vor fi menţinute până în 2035, până atunci angajatorii trebuie să normalizeze condiţiile de muncă. Este, în acelaşi timp, important ca românii să ştie care sunt condiţiile de eligibilitate pentru condiţiile speciale şi deosebite de muncă.
Pentru condiţiile speciale trebuie să fie expuşi la factori de risc care să le afecteze sănătatea şi securitatea în muncă pe sută la sută durata programului de lucru, la condiţiile deosebite, 50% din această durată.
Trebuie, la fel, ca românii să ştie că în majoritatea ţărilor europene, în acest moment, condiţiile speciale şi deosebite de muncă au fost reduse, în unele chiar eliminate, nu mai avem decât ţările baltice în care acestea sunt menţinute la modul la care şi noi îl avem în România, fiindcă aceasta este considerată o condiţie derogatorie de la contributivitate şi o condiţie care favorizează pensionarea anticipată”, a afirmat, luni seară, la TVR Info, Simona Bucura Oprescu.
Ministrul a explicat că angajamentul luat de România prin PNRR prevedea reducerea posibilităţilor de pensionare anticipată. Oficialul a precizat că „printr-un dialog susţinut atât cu Comisia, cât şi datorită unui grup de lucru pe care l-am făcut împreună cu experţi, instituţii competente în acest domeniu, am reuşit să găsim argumente pentru a avea o reformă mai blândă, pentru a încerca să trecem treptat la această normalizare a condiţiile speciale şi deosebite de muncă”.
Sistemul de pensii se schimbă din temelii
Simona Bucura Oprescu a explicat, de asemenea, că pentru persoanele care lucrează în condiții speciale sau deosebite, reducerea vârstei de pensionare va scădea de la 13 la 10 ani pentru cei cu condiții generale de muncă și de la 10 la 7 ani pentru condiții deosebite de muncă.
Ministrul Muncii a adăugat că, în timp ce în anul 2001 doar anumite categorii precum minerii sau persoanele expuse direct la boli profesionale erau încadrate în condițiile speciale de muncă, modificările legislative ulterioare au extins aceste categorii pentru a include și alte profesii, cum ar fi silvicultorii sau ambulanțierii.
Sistemul de pensii se schimbă din temelii. Oprescu a menționat că, datorită progresului tehnologic, se are în vedere normalizarea condițiilor de muncă. Este esențial ca acest aspect să fie monitorizat permanent de autorități pentru a face ajustările necesare. Ea a precizat că, în funcţie de acest lucru, se pot face „ajustări necesare de aşa manieră încât să găsim o corelare între condiţiile de muncă, nevoile angajatorilor şi ceea ce are România nevoie”.
„E important de ştiut că acum mai avem undeva la 1% din sistemul public de pensii, 1% dintre pensionari mai sunt în condiţii speciale şi deosebite de muncă, cam 40 şi ceva de mii de oameni”, a adăugat Bucura Oprescu.
Conform noii legi, condiţiile speciale şi deosebite au fost menţinute „acolo unde acestea s-au justificat”, a explicat Bucura Oprescu.