Sistemul electronic ieftineste platile si le face mai rapide

Cand in fiecare zi un om de la fiecare banca trebuie sa ajunga la o sedinta de decontare, pentru a face schimb de pachete cu toti oamenii trimisi acolo de celelalte banci, serviciul pentru care se organizeaza o astfel de ceremonie nu poate fi decat scump. Nu este, totusi, vorba decat despre procesarea unui simplu ordin de plata, realizat in Romania, pana de curand, intr-un sistem bazat pe hartie. Intrarea in functiune, dupa mai multe amanari, a sistemului electronic de decontare



Cand in fiecare zi un om de la fiecare banca trebuie sa ajunga la o sedinta de decontare, pentru a face schimb de pachete cu toti oamenii trimisi acolo de celelalte banci, serviciul pentru care se organizeaza o astfel de ceremonie nu poate fi decat scump. Nu este, totusi, vorba decat despre procesarea unui simplu ordin de plata, realizat in Romania, pana de curand, intr-un sistem bazat pe hartie.


Intrarea in functiune, dupa mai multe amanari, a sistemului electronic de decontare a schimbat situatia. Realizate la o apasare de buton, platile isi reduc durata la cateva secunde si isi diminueaza costurile. Transfond si BNR au anuntat, pentru data de 8 august, inca o scadere a comisioanelor percepute bancilor, cu 33%, dupa reducerea initiala din primavara, de 25%.

Astfel, pentru platile de mica valoare (prin sistemul SENT), sub 50.000 RON (500 milioane ROL), tariful total, scade la 1,1 RON, urmand a fi suportat integral de platitor, in timp ce beneficiarul platii nu va mai achita nimic. si pentru platile mai mari de 50.000 RON, precum si pentru platile mici urgente (prin sistemul ReGIS), comisionul total al tranzactiei se reduce la 15 RON, platit de asemenea integral de banca platitoare.




“Avand in vedere ca aceste costuri se reflectau in mare parte si in comisioanele clientilor, vom reduce, incepand cu 8 august, comisioanele la incasari sub 50.000 RON de peste trei ori si de peste sapte ori pentru incasari mari sau in regim de urgenta”, spune Simona Boteanu, Product Manager la Departamentul Cash Management al Bancii tiriac. Pentru incasarile in contul de salarii, banca nu va mai percepe nici un comision, in timp ce pentru serviciul de plati electronice Office2Office, comisioanele erau oricum cu 40% mai mici decat cele aferente platilor pe hartie.



Banca are in prezent peste 1.000 de clienti care utilizeaza aplicatia, volumul tranzactiilor pe trimestrul al doilea apropiindu-se de 325 milioane de euro. La HVB Bank, “singurele comisioane aplicate pentru sumele incasate erau comisioanele Transfond, iar prin renuntarea la acestea, incasarile, practic, nu vor mai fi comisionate”, arata Raluca Hasegan, seful Diviziei Domestic Payments. Participantul platitor va suporta in continuare comisioanele diminuate de Transfond, la care se adauga si comisioanele HVB, pentru acestea din urma nefiind inca anuntata o reducere. “In asteptare” raman, deocamdata, si majoritatea celorlalte banci, Romexterra si Pirraeus anuntand insa ca se lucreaza deja la reducerea comisioanelor, dar ca nu s-a ajuns la decizia finala.


Functionarea sistemului electronic de plati va permite bancilor sa introduca si produse sau servicii noi, ori sa imbunatateasca functionalitatile celor deja existente. “Astfel de schimbari determina bancile sa fie si mai inovatoare decat pana acum”, spune vicepresedintele Bancii tiriac, Liana Mirea. Potrivit afirmatiilor sale, banca isi va dezvolta serviciile de cash management prin facilitati de direct debit si standing order, precum si prin alte module, in cadrul serviciului de plati electronice Office2Office, iar in viitor va putea oferi servicii de administrare a cecurilor si biletelor la ordin in sistem electronic.



Romexterra asteapta intrarea in functiune a celei de-a treia componente a sistemului electronic de plati – SaFIR (in septembrie), care va fluidiza operatiunile cu instrumente financiare, intentionand sa ofere in continuare clientilor posibilitatea achizitionarii de titluri de stat direct de pe piata primara si efectuarii de operatiuni pe piata secundara a titlurilor de stat. O dezvoltare deosebita este de asteptat in perioada urmatoare, la majoritatea bancilor, cu precadere pentru produsele de internet banking si electronic banking.



Platile electronice ajung si in Vama


• Intrarea Trezoreriei in sistemul electronic de plati va inlatura multe dintre neajunsurile celor care, avand de achitat diferite obligatii fata de stat, trebuiau sa astepte cateva zile confirmarea platii, riscand penalitati de intarziere sau, in cazul datoriilor vamale, eliberarea cu intarziere a bunurilor din vama




• Alpha Bank a lansat de curand produsul Alpha Custom (gratuit pentru clienti), iar BRD modulul “e-VAMA”, prin care firmele isi pot deconta electronic datoriile vamale. In punctele vamale au fost instalate aplicatii informatice care vor permite birourilor vamale sa utilizeze forma electronica a ordinului de plata pentru Trezorerie pentru a acorda “liber de vama” clientilor care importa sau exporta bunuri, in maximum o ora dupa ce banca a transmis dovada platii taxelor. Un serviciu asemanator exista si la BCR.



Comisioanele in sistemul de plati au scazut in doua etape


Pana in 8 aprilie 2005 8 aprilie-13 mai 13 mai- 8 august Dupa 8 august 2005 Total reducere
Comision total plati mici (<50.000 RON), din care 50% 2,20 2,20 1,65 1,10
-banca platitoare 1,10 1,10 1,10 1,10 0%
-banca beneficiara 1,10 1,10 0,55 0 100%
Comision total plati mari
(>50.000 RON) si plati urgente mici, din care 50%
30 22,5 22,5 15
-banca platitoare 15 15 15 15 0%
-banca beneficiara 15 7,5 7,5 0 100%




In epoca platilor pe suport hartie, un transfer interbancar putea dura mai multe zile si presupunea cheltuieli mari

Cu o apasare de buton, platile in sistem electronic se realizeaza instantaneu si costa de doua ori mai putin