Justiţia tot mai eficientă are şi un efect mai puţin plăcut: cei condamnaţi sunt preluaţi de o reţea de închisori suprapopulate şi învechite, care înghit sume colosale de la buget.
Peste 2,3 milioane de americani se află, în prezent, în spatele gratiilor. Mai exact, unu la sută din adulţii din SUA sunt la închisoare. Statele Unite se află, astfel, pe primul loc în lume atât în ceea ce priveşte numărul total de deţinuţi, cât şi proporţia acestora în populaţia ţării. Acum 30 de ani, doar 750.000 de americani erau încarceraţi, însă creşterea numărului de locuitori, dar mai ales războiul contra drogurilor, au dus la majorarea semnificativă a numărului celor aflaţi în detenţie – aproape jumătate din aceştia sunt condamnaţi pentru infracţiuni ce au legătură cu stupefiantele. În California, de pildă, circa 160.000 de deţinuţi se înghesuiau în penitenciare concepute pentru 84.000 de persoane, mulţi din ei dormind pe jos sau pe holuri.
Situaţia nu e la fel peste tot în lume. În noiembrie 2013, autorităţile suedeze au anunţat că au desfiinţat patru închisori din cauza lipsei de „clienţi“. În această ţară nordică se află în spatele gratiilor sub 0,1% din populaţia adultă. La fel ca în India, un mare număr de state africane, Pakistan, Japonia sau celelalte ţări scandinave. În timp ce la capătul opus al clasamentului, totuşi departe de recordul nedorit stabilit de SUA, se găsesc multe state din America Centrală, dar şi Rwanda, Rusia, Thailanda, Belarus ori Lituania (care înregistrează cea mai mare rată a încarcerării din UE), respectiv cam 0,4% din populaţia adultă).
Ca sardinele
Cu peste 33.400 de deţinuţi la sfârșitul anului trecut (circa 0,16% din populaţia totală şi cam 0,2% din populaţia adultă), România se găseşte, mai degrabă, în rândul statelor cu rate ridicate ale încarcerării, atât pe plan european, cât şi la nivel mondial. Circa 90% din cei aflaţi în cele peste 40 de penitenciare, centre de reeducare şi spitale-penitenciar sunt condamnaţi definitiv, restul fiind în arest preventiv sau condamnaţi, în primă instanţă.
„În prezent, conform normelor în vigoare, în penitenciare se înregistrează un deficit de peste 4.000 de locuri de cazare“, se arată în raportul pe 2013 al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Dacă se iau în calcul standardele impuse de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, prin care se solicită asigurarea unei suprafeţe minime de patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut, deficitul de locuri de cazare este şi mai impresionant: peste 14.000. Cu alte cuvinte, capacitatea închisorilor româneşti este depăşită cu circa 70%.
Alternativele ONU
Problemele legate de suprapopulare pot fi rezolvate, desigur, prin extinderea spaţiilor disponibile. În 2013, ANP a dat în folosinţă 1.421 de locuri de cazare noi, din care circa trei sferturi au fost obţinute prin reamenajarea unor spaţii deja existente în 12 din penitenciare, restul reprezentând extinderea cu 346 de locuri a Penitenciarului Vaslui. Însă, o astfel de strategie presupune alocarea unor sume suplimentare de la buget. Ideal ar fi, însă, să ajungem să scădem, nu să creştem cheltuielile publice cu deţinuţii, asta fără a-i obliga pe cei condamnaţi să trăiască în condiţii inumane.
Conform Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), autorităţile, mai ales cele din statele care se confruntă cu o suprapopulare a penitenciarelor, ar trebui să ia în calcul anumite alternative la pedeapsa cu închisoarea. „Acestea nu pot fi crude, inumane sau degradante. În acelaşi timp, măsurile respective trebuie să fie resimţite de infractori ca fiind punitive“, se arată într-un raport al UNODC. Lista alternativelor la încarcerare este lungă şi, potrivit celor de la Naţiunile Unite, pot fi aplicate, de la caz la caz, singure sau în combinaţie cu alte măsuri.
Astfel, în cazul unor infracţiuni, pedeapsa cu închisoarea poate fi înlocuită cu sentinţe cu suspendare, plasare sub control judiciar sau arest la domiciliu. Avantajul, în acest caz, este că statul scapă de întreţinerea condamnatului, iar acesta, cel puţin teoretic, se va comporta exemplar de teamă să nu ajungă la închisoare. În plus, el poate continua să lucreze (în unele cazuri, chiar şi în situaţia arestului la domiciliu, având în vedere tehnicile moderne de supraveghere) şi, în acest fel, să obţină venituri din care, pe de o parte, să-şi întreţină familia, iar pe de alta, să plătească taxe şi impozite.
Cheltuieli inutile?
Discuţia despre aspectele financiare ale sentinţelor penale vine mai ales pe fondul cheltuielilor semnificative pe care le presupune funcţionarea sistemului penitenciar din România – peste un miliard de lei pe an sau 2.500 de lei pe lună pentru fiecare deţinut. Spre comparaţie, închisorile din SUA consumă circa 70 de miliarde de dolari pe an, respectiv circa 2.500 de dolari pe lună pentru fiecare deţinut. Adică, doar de vreo trei ori mai mult decât la noi. Asta deşi, teoretic, costurile sunt mult mai mari peste Ocean.
Resurse nevalorificate
O altă posibilitate de scădere a cheltuielilor statului cu închisorile o reprezintă utilizarea celor încarceraţi ca forţă de muncă. Conform reprezentanţilor ANP, în 2013 aproape 8.000 de deţinuţi „au fost selecţionaţi să desfăşoare activităţi lucrative şi gospodăreşti“. Dintre aceştia, circa 3.000 au fost remuneraţi pe bază de contracte de prestări servicii, suma obţinută de penitenciare de pe urma muncii lor fiind de aproape 31 de milioane de lei. În general, aceştia au fost contractaţi de firme de construcţii (putând fi întâlniţi mai ales pe şantierele de infrastructură) sau din domeniul agricol.
Din păcate, sumele obţinute din „închirierea“ deţinuţilor acoperă doar 3% din bugetul anual al Administraţiei Penitenciarelor. Dacă ar fi puşi la muncă, în închisori sau în afara lor, cei mai mulţi dintre deţinuţi, evident că suma ar fi semnificativ mai mare. Iar dacă ar fi obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii zecile de mii de români care au amenzi neplătite pe motiv de lipsă de venituri sau miile de concetăţeni care primesc anual sentinţe cu suspendare, impactul financiar ar fi şi mai sesizabil.
Evident, există infracţiuni pentru care închisoarea este şi trebuie să rămână pedeapsa principală. La fel cum este evident că mulţi din posesorii unor averi ilicite ar prefera să ajungă câţiva ani după gratii decât să ajungă săraci. Cert este, că întreg sistemul judiciar ar trebui să devină mai flexibil şi mai modern, astfel încât infractorii să fie loviţi acolo unde îi doare mai tare, iar condamnările să nu mai reprezinte o povară financiară pentru stat, ci, de ce nu, o sursă importantă de venituri la buget.
33.500 de deţinuţi se aflau în închisorile româneşti, la sfârşitul anului trecut. 90% din aceştia erau condamnaţi definitiv
14.400 de locuri este deficitul calculat pentru penitenciarele din România. Cu alte cuvinte, conform normelor CEDO, acestea pot găzdui maxim 20.000 de deţinuţi
1 mld. de lei este bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pe 2014. Circa 95% din această sumă provine din taxe şi impozite
11 mil. de persoane se află, în prezent, în închisoare la nivel mondial. Peste o treime din ei sunt încarceraţi în Statele Unite şi China