Am să plec de la a încerca să explic funcționarea clawback-ului făcând o parabolă. Să presupunem că eu, Autoritatea de Reglementare ficțională și monopolistă a publicității în presă sunt organismul care controlează toată publicitatea din revistele de afaceri. Prețul de contractare a publicității este mercurial, nu este bazat pe o analiză a nevoilor sau pe cerere și ofertă, ci pe o comparație cu 12 țări din Europa în care regulile de contractare nu au nici o legatură cu cele din România. Prețul este stabilit și înghețat pentru un an la cursul de 4,26 lei / Euro, deși ziarele fabrică edițiile la cursul zilei, de 4,55 lei. Mai mult, decid ca pentru serviciile pentru care plăteam 100 de euro în 2011, în 2012 plătesc doar o cotă de 80. În plus, plătesc serviciile contractate la 360 de zile după data execuției, dar oblig la plata unei taxe trimestriale de publicitate de 35% din venituri, în anticipație, pentru a nu exagera cu consumul de publicitate în publicații. Nu vă convine? Asta pentru că vă gândiți doar la profit, sunt sigur că nu veți pleca din România și dacă o veți face, voi aduce echivalentul publicațiilor voastre de altundeva.
Cam acesta ar fi, succint, modul în care operează aberația denumită taxa clawback, aplicată producatorilor de medicamente, la care am asezonat modul în care oficialii înțeleg să dialogheze cu producătorii de medicamente. Autoritățile, supărate pe propria neputință de a controla consumul exagerat de medciamente din 2009 și 2010, au introdus o formă de control de domeniul absurdului. Prețuri la medicamente înghețate la un curs de 4,26 lei/ Euro, plata la 360 de zile a medicamentelor decontate și o taxă de “moderare” de 35% din cifra de afaceri, plătită în avans. Într-adevăr, nu există niciun dubiu că în aceste condiții, interesul de a investi în România este extrem de mic – chiar dacă continuă sa repete acest lucru doar cei care nu au făcut nici un fel de investiții până în prezent. Dar ce te faci cu cei care deja au investit, care au făcut un angajament pentru economia reală a României, care au facut un pas important pentru reindustrializare?
Este greu de spus care sunt pașii următori în aceasta dispută absurdă, care nu este doar financiară și care trenează de aproape 3 ani. Dar, și aici vroiam să ajung, clawback-ul este doar un exemplu de eșec de reglementare al unui sistem care a fost dintotdeauna guvernat politic și nu tehnocratic, care mustește de interse comerciale pânâ la vârf și care mai nou și cel mai grav, beneficiază mai mult de PR decât de acțiune pro-reparație, camuflând starea lui adevarată.
Lipsa imediată și pe termen mediu a soluțiilor și resurselor potrivite în sănătate este evidentă, iar ceea ce este mai grav este că termenul de plată și mai nou, ofertele de tarabă pentru pacienți (absolut interzise oriunde în lume), vor face ca românii să beneficieze descalificant nu de serviciile necesare, ci de cele aflate la ofertă.
Este foarte greu de spus care va fi evoluția sistemului sanitar în general, în condițiile în care legiuitorii nu pot să formuleze politici publice care să îl stabilizeze structural, refuză dialogul cu societatea civilă și partenerii de servicii și nu înțeleg măsura acordului și a echilibrului între mecanismele tactice, mai puțin cash-intensive, dar care redau eficiența structurală și cele strategice și scumpe, dar care dau valoare adaugată și returnarea investiției în circa 5 ani. Transparentizarea și controlul cheltuielilor, standardizarea procurement-ului, rețeta electronică, co-plata experimentată în zone pilot, continuarea reducerii numărului paturilor de spital, sunt măsuri tactice care trebuie implementate în fiecare zi, sau mai bine zis, trebuiau implementate în ultimii 3 ani, în fiecare zi.
Daca nu vor avea loc schimbări tactice curajoase imediate, care servesc într-un fel și la o mitridatizare pro-reformă a populației, obisnuită să se aștepte politic la sănătate pe gratis, pe termen mai lung, evoluția va fi către o lipsă a competitivității în domeniu, la scăderea dramatică a interesului de a contracta și deci de a oferi soluții decente pentru sănătatea românilor și în cele din urmă, o resemnare a populației de a primi ceea are nevoie, apelând reflex la ceea ce este mai scump, în speranța că este și mai bun.
Nu este lipsit de importanță să amintim din nou cele două analize care radiografiază starea de sănătate a României și care rămân singurele referințe din păcate sumbre ale situației din prezent. Prima este raportul Comisiei Prezidențiale (2008), care relevă că starea de sănătate s-a degradat în asemenea măsură în România, încât mor anual, din cauza disfuncționalităților sistemului sanitar, circa 60.000 de români, o populație echivalentă unui oraș mediu. Cea de-a doua este a Institutului de Prognoza Economică al Academiei Române (2012), face o corelație functională între degradarea stării de sănătate în România și consecințele economice, folosind ca instrument de măsură indicatorul DALY (disability adjusted life-year), numărul de ani de viață pierduți prin dizabilitate pe caz de boală, care este cu 50% mai mare în România decât media europeană, adică 15.651 ani față de media UE, care este de aproximativ 10.000 de ani.
Nu exista aici o concluzie, pentru că nu de concluzii este nevoie, ci de curaj și determinare în execuția foii de parcurs existente. Si, pentru că tot ni se spune, deseori ca și alibi, c FMI-ul, BM și CE semnează foaia de parcurs, adaug în cele ce urmează cele două pasaje care se referă la sistemul sanitar din declarația ultimei misiuni FMI, dată publicitatii în 14 august și care în opinia mea, subliniază nevoia de echilibru între curajul tactic și vizunea srategică:
“pentru a reduce arieratele în sanatate, trebuie întărite măsurile de contenționare a costurilor, inclusiv prin audituri mai frecvente, aplicarea unor liste negative de servicii și medciamente, îmbunătățirea procurement-ului și raționalizarea numărului de paturi din spitale”.
“în sistemul sanitar, dezbaterea publică referitoare la proiectul noii legislații a constituit un prim pas binevenit în pregătirea revizuirii pachetului de beneficii și mecanismelor de finanțare. Proiectul de lege prevede introducerea asigurărilor private cu scopul suplimentării asigurărilor obligatorii. Dar, înainte de ducerea acestui proiect mai departe, trebuie intreprinsă o analiză de impact care să asigure sustenabilitatea financiară a reformei planificate. În lumina nivelului redus de cheltuieli pentru sănătatea publică din România, există o nevoie puternică de a mobiliza o finanțare adecvată pentru a îmbunătăți livrarea de servicii. Este la fel de important a se contenționa mai bine costurile prin reducerea ineficiențelor structurale din sistem”.