Site-ul vplay.ro a fost în mentenanţă, iar de azi acesta funcţionează mult mai bine, conform comentariilor postate de utilizatori pe site. Vplay.ro se află în prezent în centrul unui scandal care a plecat de la o sesizare făcută de SC Pro TV SA la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Pro TV, care deţine serviciul video on demand Voyo, a făcut o sesizare la CNA cu privire la 42 de site-uri care difuzează filme şi seriale fără să respecte legislaţia audiovizualului şi fără să deţină drepturile pentru conţinutul transmis. Dintre, acestea mai mult de jumătate s-au închis.
Vplay.ro este un domeniu găzduit de Hostway România, conform datelor de pe rotld.ro. Nu se cunoaşte proprietarul site-ului. În dreptul secţiunii “Deţinătorul domeniului” apare mesajul: Conform "Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi liberă circulaţie a acestor date", datele cu caracter personal ale persoanelor fizice nu se publică.