Situația de la Suceava este mult mai rea decât se știa. Încă 300 de persoane, depistate cu coronavirus

Focarul de infecție cu SARS COV2 de la Suceava scapă de sub control. COVID – 19 face ravagii printre pacienți și îngrijitori.

Peste trei sute de persoane, beneficiari şi cadre de îngrijire de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) din Sasca Mică, aflat în structura DGASPC Suceava, au fost testate pozitiv la SARS CoV 2, a declarant directorul interimar al DSP Suceava, Manuela Trifan. Pe scurt, din 369 beneficiari testaţi, un număr de 242 au fost pozitivi la noul coronavirus, iar 59 dintre cei 86 de îngrijitori sunt, de asemenea, pozitivi la SARS CoV 2.

Personal adus de acasă

Trifan a spus că marţi a demarat izolarea beneficiarilor negativi şi aducerea de personal de la domiciliu pentru următoarele două săptămâni, conform reglementărilor legale, iar pentru persoanele depistate cu virusul se are în vedere spitalizarea sau cazarea într-o altă locaţie, având în vedere că, în prezent, sunt asimptomatice.

Familiile, în pericol

”Am procedat la testarea întregului efectiv de beneficiari, un număr de 369 de persoane şi a întregului efectiv de personal de îngrijire, 86 de cadre. Din cei 369 de beneficiari, 242 au fost depistaţi pozitiv, iar din cele 86 de de cadre, 59 pozitive (…) Am dispus fie internarea lor în cele două spitale declarate COVID din judeţul Suceava, fie găsirea unei locaţii unde să fie cazaţi pentru următoarele două săptămâni, pentru a se evita intrarea acestora în familii şi cu posibilă infectare a membrilor familiilor (…) Cei 127 de beneficiari testaţi negativ sunt izolaţi acum (…) Toate rezultatele le-am transmis în cursul acestei nopţi (luni spre marţi) şi din această dimineaţă au în început operaţiunile de izolare, de aducere a altui personal de la domiciliu, care urmează să rămână în unitate timp de două săptămâni”, a spus Trifan.