Sunt probleme foarte mari în Belarus, iar situație este din ce în ce mai incertă. Autorităţile au retras acreditarea mai multor jurnalişti ai unor media străine, cu o zi înainte de o nouă mare manifestaţie pregătită de opoziţie, care contestă rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 9 august, transmite agenţia France Presse, care se numără printre instituţiile de presă vizate.
Situația degenerează în Belarus!
Potrivit purtătorului de cuvânt al diplomaţiei belaruse, Anatoli Glaz, decizia a fost luată pe baza unei recomandări a Comisiei interministeriale de luptă împotriva extremismului şi terorismului.
El nu a precizat câţi jurnalişti sunt vizaţi de această măsură, însă media străine, între care BBC şi Radio Liberty, au informat despre retragerea acreditării în cazul mai multor jurnalişti ai lor.
„Ministerul Afacerilor Externe belarus m-a sunat şi m-a informat despre anularea acreditării mele şi a acreditării uneia dintre colegele mele în calitate de corespondenţi ai BBC. Mi-au cerut să îmi predau legitimaţia”, a spus pentru AFP jurnalista Tatiana Melniciuc.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, se confruntă cu o mişcare inedită de contestare după alegerile de la 9 august, care l-au dat câştigător cu 80% din sufragii şi pe care opoziţia le-a denunţat ca fiind frauduloase.
Opoziţia, a cărei lideră, Svetlana Tihanovskaia, s-a refugiat în Lituania, a organizat două manifestaţii uriaşe la 16 şi 23 august şi pregăteşte o nouă acţiune de amploare pentru duminică.
Rezultatele alegerilor prezidenţiale au fost respinse de Uniunea Europeană, care pregăteşte sancţiuni împotriva unor înalţi reprezentanţi ai regimului belarus şi i-a cerut lui Aleksandr Lukaşenko să dialogheze cu opoziţia.
Lukaşenko a refuzat în schimb orice concesie şi denunţă un complot occidental menit a-l înlătura de la putere.
Primele manifestaţii din Belarus după alegerile de la 9 august au fost reprimate prin forţă. Trei persoane au murit, mai multe zeci au fost rănite şi peste 7.000 au fost arestate.
Jurnaliştii care lucrează în Belarus au fost supuşi presiunilor şi unor scurte reţineri, conform Agerpres.