Activista Natalia Tihanovskaia, unul dintre protestatarii importanți din cadrul acțiunilor de după alegerile din Belarus, a scris în The New York Times o opinie cu privire la cele întâmplate. Aceasta spune că nimeni nu este în siguranță în Europa din cauza lui Aleksandr Lukașenko.
Cu numai un an în urmă, pe data de 9 august 2020, candidam în alegerile prezidențiale din Belarus împotriva lui Aleksandr Lukașenko. Dictatorul, care a condus țara cu mână de fier timp de 27 de ani, ne-a furat victoria, provocând mari proteste. Ne-am unit în cadrul unei mișcări prodemocratice pentru a cere eliberarea tuturor deținuților politici, încetarea tuturor violențelor din partea statului, precum și niște alegeri libere și corecte.
Regimul din Belarus a răspuns prin violențe
De atunci, peste 35000 de oameni au fost arestați, iar circa 5000 dintre ei afirmă că au fost torturați. Autoritățile au deschis 4691 de dosare penale cu substrat politic și, potrivit celor de la Viasna, un centru independent pentru drepturile omului, în prezent există peste 600 de deținuți politici. Zece oameni și-au pierdut viața.
Ultimul an a fost greu. Belarușii au constatat că drumul spre democrație este lung și anevoios. Dar lupta depășește granițele statului belarus. Toate țările democratice își au partea lor de contribuție la viitorul țării. Obligația de a ne sprijini cauza nu este doar una morală, ci și una de ordin strategic, întrucât un regim dictatorial amenință să propage haos în toată Europa. Pentru binele continentului, acest rău trebuie oprit. Iar belarușii, care au ajuns deja atât de departe, trebuie să fie liberi.
Forța mișcării noastre democratice se poate vedea cu ochiul liber. Anul trecut, pe data de 16 august, sute de mii de belaruși au ieșit pe străzi în toată țara. Până la sfârșitul anului, la demonstrații participaseră aproximativ 1,5 milioane de oameni. Oamenii s-au organizat prin mediile de socializare, precum și prin canalele YouTube și Instagram.
Desigur, au fost și pași înapoi. Încrederea manifestată de noi față de internet ne-a făcut să ne confruntăm cu blocajele și cu cenzura – pagini web blocate, razii în instituții de presă – iar represiunea nemiloasă din partea regimului i-a făcut pe mulți să renunțe la a mai protesta. Mai mult, noi luptam pentru a-i convinge pe oficialii din conducerea de stat și din securitate să plece – o condiție implicită pentru căderea ulterioară a regimului.
În consecință, am clădit o nouă societate civilă, bazată pe o rețea de colectare a unor fonduri de solidaritate, pe comitete de grevă, pe organizații de ajutor reciproc și pe grupuri de voluntari – deseori coordonate prin mesaje securizate sau chiar prin intermediul unor ziare tipărite. Și am căutat ca, prin complexul nostru plan de reconciliere națională, să-i convingem și să ni se alăture și pe cei care n-au fost implicați în crime de stat împotriva belarușilor. Forța mișcării noastre se manifestă la nivel local prin rețele și comunități neoficiale, precum și prin încrederea fermă într-o Belarus liber, apărător al dreptății și democratic.
Iar lumea s-a unit în jurul nostru. Uneori Belarusul – așa cum am descoperit atunci când m-am întâlnit cu lideri din 31 de țări – este unul dintre puținele subiecte asupra căruia grupurile politice din diverse țări au un punct comun de vedere. Acum noi pledăm pentru a conferință de nivel internațional în vederea stabilirii unei foi de parcurs pentru o modalitate pașnică și negociabilă de ieșire din criză.. Desigur, s-ar putea ca Lukașenko să încerce să obstrucționeze asemenea eforturi. Dar noi credem că acest lucru este posibil prin organizarea, în următoarele șase luni, a unor alegeri libere și corecte, monitorizate internațional.
După cum am subliniat și la recentele mele întâlniri avute cu președintele Biden și cu premierul Boris Johnson din Marea Britanie, țările democratice au obligația morală de a ne sprijini. Belarusul se află în prima linie a luptei dintre dictatură și democrație. Sprijinul internațional a fost încurajator, dar trebuie făcut mai mult. Dorim ca lumea democratică să inițieze și să dezvolte programe de ajutorare – așa cum au fost sprijinul acordat de Danemarca presei independente și finanțarea studenților din partea Germaniei – în sprijinul societății civile belaruse.
Iar regimul trebuie urmărit. Salutăm sancțiunile anunțate de Uniunea Europeană și de Statele Unite, care au fost impuse unor întreprinderi și unor oameni ai regimului care au finanțat sau au organizat represiunea: acum este crucial să fie îndepărtate orice căi de ieșire pe care Lukașenko și aliații săi le-ar putea exploata. Totodată, regimului trebuie să i se blocheze accesul la fonduri din partea ONU, din partea Băncii Mondiale sau din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare – refuzându-i-se totodată accesul la un sprijin financiar din partea Fondului Monetar Internațional. Mai mult, dictatura din Belarus trebuie trimisă în judecată în fața instanțelor internaționale ca să răspundă pentru delictele comise.
În definitiv, nu este vorba doar despre Belarus. Regimul a devenit o problemă de securitate pentru întreaga Europă. În luna mai, printr-un act de agresiune fără precedent, regimul a forțat aterizarea unui avion european pentru a captura un jurnalist. Chiar în această lună, un lider al comunității din Belarus a fost găsit spânzurat la Kiev. Dacă nu putem reține un bandit aflat în libertate în mijlocul Europei, atunci niciun cetățean european nu e în siguranță.
Putem fi siguri că regimul va încerca să câștige timp – făcând niște false reforme și încercând să negocieze eliberarea deținuților politici în schimbul relaxării sancțiunilor, după cum au și sugerat unii diplomați. Lumea nu trebuie să se lase păcălită. Mai mult, printr-un sprijin puternic și unit, țările democratice de pe glob pot ajuta statul belarus să scape de dictatură și să se bucure de libertate.
sursa foto: (AP Photo/Sergei Grits)