Situația din Israel riscă să degenereze: Rachete au fost trase din Liban spre teritoriul israelian, nefiind doborâte de sistemul anti-aerian al Israelului, dar nici nu și-au atins ținta, prăbușindu-se în mare. Rachetele lansate din Liban pot fi o ripostă a unor grupuri de palestinieni, sunt de părere responsabili militari israelieni.
Situația din Israel riscă să degenereze, în condițiile unui tir de rachete tras din Liban spre teritoriul israelian.
Nimeni nu știe în acest moment la ce să se aștepte, dacă tirul de pe teritoriul libanez va fi reluat sau a fost doar un incident izolat.
Situația din Israel riscă să degenereze. Intră Libanul în conflict?
Armata israeliană este în alertă după ce trei rachete lansate din Liban au căzut în mare şi nu şi-au atins ţinta.
Conform primelor informaţii, se pare că acest atac poartă semnătura organizației paramilitare șiite libaneze Hezbollah, care astfel doreşte să transmită un mesaj Israelului, cu privire la conflictul cu Fâşia Gaza şi organizația paramilitară palestiniană islamistă Hamas, scrie evz.ro.
Armata israeliană a anunţat că a bombardat, joi după-amiază, sediul unei unități de informaţii a organizaţiei islamiste Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, precum şi locuințele unor lideri islamişti.
Conform armatei israeliene, în clădirea atacată erau zeci de membri ai organizaţiei islamiste Hamas în momentul bombardamentului. Unitatea de informaţii coordona acţiunile de recunoaştere, necesare atacurilor cu rachete lansate din Fâşia Gaza spre Israel.
Hamas din Liban neagă implicarea
De asemenea, armata israeliană a anunţat că a bombardat patru apartamente situate în diverse zone din Fâşia Gaza în care erau comandanţi operaţionali ai mişcării islamiste Hamas.
În sudul Libanului, locuitorii din regiunea Tayer Harfa, situată în apropierea frontierei cu Israelul, au declarat că au auzit explozii puternice în jurul orei 06:30, ora României.
Purtătorul de cuvânt al Hamas în Liban a declarat că mișcarea islamistă nu este responsabilă de lansarea rachetelor spre nordul Israelului.
Rachetele lansate din Liban pot fi o ripostă a unor grupuri de palestinieni, ca reacție la ofensiva israeliană în Gaza, estimează responsabili militari israelieni. Ei spun ca atacul a fost unul izolat.
Armata israeliană a ripostat, la rândul său, cu rachete, spun oficiali militari.
Copil mort în orașul israelian Sderot
Militanții Hamas au lansat zeci de rachete asupra Israelului după ce atacurile aeriene israeliene au ucis mai mulți lideri și au distrus o clădire cu mai multe etaje în Gaza. Potrivit rapoartelor, mai multe locații din sudul Israelului au fost lovite, iar un copil a fost omorât în Sderot.
Copilul ucis în orașul israelian Sderot era Ido Avigal și avea șase ani. El a fost omorât în timpul unui atac asupra unui bloc.
Escaladarea conflictului care a început luni a determinat ONU să avertizeze cu privire la un „război la scară largă”.
Cel puțin 65 de persoane din Gaza, inclusiv 14 copii, și șapte persoane din Israel au fost ucise de atunci.