Situaţia din Milano, capitala economică a Italiei, seamănă cu „o bombă” ca urmare a numărului mare de persoane infectate care circulă, cu riscul de a provoca un nou val de contagieri, a apreciat un reputat virusolog citat vineri de AFP.

Profesorul Massimo Galli, şeful Departamentului de Boli Infecţioase al Spitalului milanez Sacco, explică: „Situaţia din Milano este ca o bombă, pentru că există multe persoane care s-au îmbolnăvit, dar au rămas în casă” şi nu au putut fi testate, se arată într-un interviu publicat vineri de ziarul La Repubblica.

„Avem un număr foarte mare de persoane infectate care reîncep să circule”, a precizat el, evocând reluarea graduală a activităţilor industriale şi comerciale şi ridicarea progresivă a izolării începută la 4 mai în Italia.

Lombardia riscă să reintre în izolare, crede profesorul Galli

El a avertizat totodată asupra riscului reinstaurării măsurilor de izolare dacă numărul persoanelor infectate începe din nou să crească. „Redeschiderea poate prezenta de facto unele probleme. Regiunea noastră (Lombardia) riscă să reintre în izolare, la fel ca şi unele regiuni din Piemonte sau Emilia-Romagna”, a precizat profesorul Massimo Galli, potrivit Agerpres.

Lombardia şi capitala sa, Milano, sunt zonele cele mai afectate de epidemia de COVID-19, cu aproape 15.000 de decese şi 80.000 de cazuri. Italia, în ansamblul său, a contabilizat aproape 30.000 de decese şi peste 215.000 cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Fotografii cu numeroase persoane dintre care multe nu purtau mască, plimbându-se joi pe străzile din Milano şi luând o gustare în aer liber, au apărut a doua zi pe prima pagină a ziarelor din Italia.